de MONICA GUJAN Bibliotecar
(responsabil CDI),
Liceul
Tehnologic „J. Lebel” Tălmaciu
Poezii,
Zorica Laţcu – Teodosia, Bucureşti,
Editura Sophia, 2008.
Zorica Laţcu – Teodosia (1917-1990) este o poetă creştină formată în cadrul “mişcării gândiriste” conduse de
poetul şi teologul Nichifor Crainic. Specializată în studii de teologie clasică
şi modernă, concretizate în studii patristice remarcabile, iniţiată în
experienţa monahismului ortodox românesc, maica Teodosia se impune în spectrul
poeziei religioase moderne ca o poetă mistică prin excelenţă.
A publicat trei volume de versuri: Insula
Albă, Editura Dacia Traiană, Sibiu, 1944; Osana Luminii, Editura
Episcopiei, Cluj, 1948; Poemele Iubirii, Editura Ramuri,
Craiova, 1949.
Zorica Laţcu a fost ataşată spiritual
de mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus şi a fost îndrumată spiritual de
părintele Arsenie Boca. În anul 1948 Zorica Laţcu intră în viaţa monahală cu
numele Teodosia, în mănăstirea Vladimireşti, jud. Tecuci.
Volumul Poezii, Editura Sophia,
Bucureşti, 2008, reprezintă prima ediţie completă a poeziilor maicii Teodosia
Laţcu. Tema centrală a poeziei sale mistice este iubirea dintre spiritul uman
şi Dumnezeu.
(extrase din
Coordonate bibliografice şi Notă asupra ediţiei, la volumul de mai sus).
Luna decembrie, învăluită de
sacralitatea şi bucuria sărbătorii Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, este
un bun prilej de a ne lumina sufletul cu poeziile maicii Teodosia. Vă ofer,
spre exemplu, câteva dintre acestea:
Colind Colind
Lerui, Doamne, Ler Pentru
tine, suflet drag,
Din înaltul Cer. Pentru
tine, doară,
Cerne Maica, cerne, Fiul
Tatălui şi azi,
Fulgii moi i-aşterne, Pe
pământ pogoară.
Nimeni să nu-i vadă
Urma prin zăpadă. Pentru
tine, în oraş
Să nu se cunoască Maica
Prea Curată,
Ce fiu va să nască. Pribegind
din loc în loc,
Un
locaş îşi cată.
Lerui, Doamne, Ler,
Din înaltul Cer, Pentru
tine, nicăieri
Coboară, coboară N-a
fost ea primită,
Preasfânta Fecioară; Ci
în staul printre oi
Dar pe unde merge A
intrat smerită.
Urma i se şterge,
Taina din vecie Pentru
tine naşte Prunc,
Nimeni să n-o ştie. Ţie,
dăruindu-L,
Mititel
şi-nfăşeţel,
Lerui, Doamne, Ler, Cum
a zis colindul.
Din înaltul Cer,
Intră-n
staul iată, Şi
în tine, sufleţel,
Maica
Preacurată; Dulcea
mea minune,
În
staul de vite, Prea
Curata pe Iisus
Pe
paie strujite. Ca-ntr-o
iesle-L pune.
Să
nu se cunoască
Ce
fiu va să nască. Pentru
tine, suflet scump,
Îngerii
mulţime,
Lerui, Doamne, Ler, În
alai prea strălucit
Din înaltul Cer, Vin
din înălţime.
Cerne
luna, cerne,
Raze
albe-aşterne, Pentru
tine, pentru noi,
Lumină
cerească, O,
ce taină mare,
Din
iesle să crească, Stea
cum alta n-a mai fost
Razele-n
zăpadă Sus
pe cer răsare.
Îngeri
să le vadă,
Din înaltul Cer. Pentru
tine, suflet rar,
Pruncul
mic surâde,
Şi
la zâmbetul Lui sfânt,
Cerul
se deschide.
Crăciunul
Tu
nu mai ai, copile, azi,
Crăciun
cu ramuri verzi de brazi.
Colindul
sfânt tu nu-l mai ai,
Cu
glasuri coborând din rai.
Şi
nu-ţi mai vine Moş Crăciun,
Cu
ţurţuri-perie-pe zăbun.
Şi
„Moş Ajun” şi „Dalbe flori”
La
Pruncul mic şi luminat,
Tu
nu mai vii la închinat.
Copil
al veacului de acum,
Opreşte-te
o clipă-n drum!
Căci
vreau să-ţi cânt şi vreau să-ţi spun,
Încet
Colindul de Crăciun.
Să
ştii şi tu că Dumnezeu,
Făuritorul
tău şi-al meu,
Copil
ca tine S-a făcut
Şi
într-o iesle S-a născut.
Şi
iar se naşte pentru voi,
Copii
ai vremurilor noi.
În staul
Te-am
urmărit cu inima, Fecioară,
Cum
urci din Nazaret spre Vitleim,
Nu
vede nimeni cum în cale zboară
Cu
aripi argintii un heruvim.
Te
văd apoi cum treci, ca o străină
Pe
străzile micuţului oraş…
Nu
vede nimeni nimbul de lumină
Ce-nvăluie
tot chipul drăgălaş.
Ticsită
până-n vârf e orice casă,
Zadarnic
baţi la poartă, e-ncuiat…
Nu
vede nimeni cuta dureroasă
Ce-n
fruntea Ta senină s-a tăiat.
Îţi
simt durerea, Maică Prea Curată,
Pentru
cei ce trufaşi Te-au gonit,
Ţi-aud
departe vocea-ndurerată:
„De
ce cu Fiul Meu nu m-ai primit?”
Ci
haide, intră-n staul. Te aşteaptă
Smeriţii
boi şi viţeluşii blânzi.
Spre
Tine oile grăbit se-ndreaptă,
Spre
Tine cată mieii cei plăpânzi.
La
cei smeriţi, care sufăr în tăcere,
Şi
s-au făcut ca boul răbdător,
La
ei să vii cu mâini de mângâiere
Şi
să le naşti lor Prunc Mântuitor.
Şi
la cei blânzi, ca mieii fără vină,
Cei
ce ca oi plăpânde s-au făcut,
La
ei să vii, Fecioară de lumină,
Şi
Pruncul dă-li-L să le fie scut.
O,
vino, paşii lini Tu Ţi-i coboară
Adânc
în taina duhului smerit
Şi-n
staul, între oi şi boi, Fecioară,
Să
naşti Prunc mic, pe Domnul Prea Slăvit.
Sfintele
sarbatori de Craciun si Anul Nou sa ne gaseasca pe toti mai buni, mai
iertatori, mai curati sufleteste si mai generosi ! Sa ninga cu bucurie,
credinta si speranta in sufletele tuturor ! LA MULTI ANI !
