IPS Mitropolit Bartolomeu Valeriu Anania
http://www.crestinortodox.ro/predici-audio-mp3/i-p-s-bartolomeu-anania/ips-bartolomeu-predica-bunavestire-134071.html
sâmbătă, 24 martie 2012
miercuri, 21 martie 2012
Scrisoare către Dumnezeu
de Stoenescu Daria
(Şcoala Sebeşu de Sus)
Împărate Ceresc . . .
ţi-am scris pentru că ştiu că Tu eşti mare şi Bun cu toată lumea, iar noi Îţi mulţumim pentru toată bunătatea Ta şi mai ales Îţi mulţumim pentru că ne-ai dat viaţă şi ai creat această lume pentru noi. Noi Îţi mulţumim pentru că ne dai şansa să putem învăţa la şcoală, lucruri bune care ne vor ajuta în viaţă şi te rugăm să nu ne părăseşti, ci să ne fereşti de rele şi să ne cureţi mintea de lucrurile nefolositoare ca să putem învăţa în continuare.
Dumnezeul nostru, eu vreau să te mai rog un singur lucru: ajută-i pe toţi copiii sărmani care nu pot merge la şcoală din cauza sărăciei sau a altor motive. Eu cunosc foarte mulţi copii care au renunţat la scoală pentru a merge la muncă sau care pur şi simplu nu vor să meargă. Doamne, eu te rog să nu îi uiţi pe aceşti copii, chiar dacă ei nu se roagă Ţie şi fac păcate, să nu îi uiţi pentru că ei ar vrea să Ţi se închine, dar viaţa de pe pământ ne atrage atenţia mai muşt decât viaţa de după moarte. Doamne, te rog, iartă-i pe ei şi pe noi, pentru că noi păcătoşii Îţi încălcăm voia fără voie, ci îndemnaţi de îngerii cei răi.
Aşa că, Doamne, te rog iartă-mi îndrăzneala de a-Ţi trimite Ţie personal această scrisoare destinată iertării şi luminării minţii noastre, a copiilor de pretutindeni.
Pe calea credinţei
Spre Împărăţia Cerurilor!
luni, 19 martie 2012
Cetăţenie naţională, europeană şi alte perspective II
de Pr. Prof. Ion CIUNGU
" Şi Maria a zis : « Măreşte suflete al meu pe Domnul şi să se bucure duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, că El a căutat spre smerenia roabei Sale, că iată de acum mă vor ferici toate neamurile... » " [1]
Bazele sănătoase ale ambelor cetăţenii, română şi europeană, precum şi direcţiile lor de înaintare, au perspective creştine care transcend lumea aceasta. Virtutea principală în ele este smerenia ( umilinţa ), spre care Tatăl nostru Ceresc priveşte cu aprobare, cu har, cu
 |  Madonna in Glory by Carlo Dolci, c. 1670 | |
 | ||
 |
iubire. Modelul propus este Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos.
Părinţii fondatori ai Europei au fost "uniţi de o tendinţă politică dominantă : democraţia creştină." Ideea unificării Europei a ieşit din universalismul creştin, adică din învăţătura evanghelică potrivit căreia mântuirea adusă de Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, este universală, mai precis, este pentru orice om şi pentru orice popor.
"Părinţii Europei împărtăşeau aceeaşi voinţă de pacificare a Europei nu prin echilibrul puterilor, ca după Congresul de la Viena din 1815, ci prin reconcilierea naţiunilor europene." " Un număr dintre ei au crescut în apropierea frontierelor, uneori mişcătoare, ca Robert Schuman, născut german la Luxembourg, care devine francez după ce Moselle este ataşată la Franţa..." ..Alcide de Gasperi ( austriac…italian ), Joseph Bech, Paul-Henri Spaak et Johan Willem Beyen… ( Benelux), …Konrad Adenauer ( din Köln aproape de Sarre şi Ruhr, regiuni subiecte de dispută între ţările Europei.....).
Din anul 2000, de când “ administraţia Clinton a fost constrânsă de legislaţia americană să publice documentele clasate confidenţiale ale anilor 1940, 1950 şi 1960 "
s-a aflat şi faptul că " serviciile secrete americane au dus o campanie de-a lungul anilor 50 şi 60 cu scopul de a promova o unificare europeană " , americanii fiind sponsori ai părinţilor fondatori...[2]
Drapelul Uniunii Europene ne îndeamnă să ne îmbunătăţim cu adevăratele virtuţi creştine ale Sfintei Fecioare Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos.
„ Proiectantul drapelului, Arsène Heitz, a recunoscut că Apocalipsa ( cartea unde este menţionat prima dată haloul de douăsprezece stele al Reginei Cerului ) l-a ajutat să se inspire.”[3] „ Apocalipsa 12, 1 este citată pentru a exprima simbolismul : « Un mare semn a apărut în cer, o femeie îmbrăcată cu soarele, şi luna sub picioarele ei, iar pe capul ei o coroană de douăsprezece stele. »” “S-a observat că data la care drapelul a fost adoptat, 8 decembrie 1955 a coincis cu Sărbătoarea Imaculatei Concepţii a Binecuvântatei Fecioare Maria, o sărbătoare decretată în 1854 de papa Pius IX.”[4]
Faptul că fostul cancelar german Konrad Adenauer îl numea pe Robert Schuman „un sfânt în costum de afaceri”, ne face să ne gândim la seriozitatea creştină care îi preocupa, chiar dacă Vaticanul nu a făcut pasul spre beatificarea lui Schuman. [5]
Ca cetăţeni români e potrivit să ne amintim faptul că, după unii lingvişti şi istorici, primele cuvinte înregistrate din limba română veche ( protoromâna ) sunt :
„ Torna, torna fratre” ( „retorna” după Theophilactos ). Adică, „Întoarce-te, întoarce-te frate”. Ele datează din perioada anilor 586-587 d. Hr., când avarii şi slavii făceau raiduri în Scythia Minor şi în Moesia Secunda, transformând oraşul Tropeum Traiani în ruine. În acel context politico-militar, Comentiolus, comandantul Traciei, încercase să reziste invaziei. Totuşi, trupele romano-bizantine au fost nevoite să se retragă. Cronicarul bizantin Theophanes a notat că, în cursul unui marş de noapte, un soldat a rostit în limba mamei sale cuvintele menţionate mai sus.[6] Aceste cuvinte ne îndeamnă şi pe noi să fim atenţi şi solidari spre fapte bune.
Tot ca cetăţeni români se cuvine să ne amintim de personalităţi creştine ale naţiunii noastre. În acest an, 2012, se împlinesc 100 de ani de la trecerea în viaţa de dincolo a celui mai mare dramaturg român, Ion Luca Caragiale.
“Nicolae Steinhardt a constatat în eseul său, Secretul « Scrisorii Pierdute », că opera lui Caragiale a fost citită până în 1975 din două perspective. Perspectiva «stângistă » (avându-i ca reprezentanți pe Alexandru Piru şi Ovidiu S. Crohmălniceanu ) era caracterizată prin supralicitarea criticii burgheziei româneşti, considerată « dreapta » românească, a viciilor şi a regimului ei politic, şi cea « naționalistă », avându-i ca reprezentanți pe N. Grigorescu, Nicolae Iorga, Lovinescu, N. Davidescu, care îl blamau pe scriitor pentru pretinsa ură față de neamul său. Nicolae Steinhardt a introdus a treia perspectivă, a unui Caragiale profund creştin, creatorul unei lumi în care atmosfera generală... e blândețea, stâlp al creştinismului.” [7]
“Tudor Vianu de asemenea a evidenţiat faptul că I. L. Caragiale ţinea mult la identitatea sa ortodoxă, apelând des la Dumnezeu şi la sfinţi atât în viaţa sa particulară cât şi în scris. Potrivit lui Ioan Slavici, Caragiale se definea pe sine ca fiind « creştin drept-credincios » şi era în dezacord cu Eminescu referitor la natura religiei ( în timpul când poetul era un student pasionat al buddhismului. ) ” [8]
În anul 1900, Caragiale publica un articol în care analiza situaţia românilor în raport cu Biserica. Citez selectiv din el :
„ Încă demult, lumea noastră românească nu mai merge la biserică.
Oamenii de sus, de mijloc şi de jos au uitat demult cărarea ce duce la locaşul icoanelor.
Boieri, ostaşi, meseriaşi, negustori, dascăli, slujbaşi, mari şi mici, s-au lepădat de datoriile către legea lor creştinească – toţi sunt astăzi liber-cugetători.
Şi, fireşte, dacă dumnealor sunt astfel, trebuie şi femeile dumnealor să fie astfel, adică liber-cugetătoare; şi, prin urmare, cum ar putea să fie copiii dumnealor altfel decât sunt mamele, adică altfel decât liber-cugetători!
Dar să nu exagerăm!
Boierimea, ostaşii şi slujbaşii, deşi liberi-cugetători, tot mai merg uneori să auză, dacă nu chiar s-asculte, Evanghelia – anume când M. S. Regele se duce cu ceremonialul obicinuit, la zile mari, ori la Mitropolie, ori la Sf. Nicolae-n Şelari, ori pe malul gârlii la Bobotează.
…………………………………………………………………………………………………..
Treceţi, vă rog, foşti creştini ortodocşi, astăzi liber-cugetători, treceţi duminecă dimineaţa pe la frumoasa catedrală catolică a Sfântului Iosef, pe la biserica protestantă şi pe la cea calvină; treceţi, vă rog, foşti creştini ortodocşi, compatrioţii mei, liber-cugetători astăzi, treceţi vineri seara pe la sinagogile mozaice – şi vedeţi ce se petrece acolo, în acele locaşuri clădite de oameni pentru adăpostirea sfintei credinţe în Dumnezeu, lăsate lor de la moşi-strămoşi.
Vedeţi, ce de lume! Ce de oameni, ce de femei şi de copii!
Priviţi-i! Bogaţi şi săraci, voinici şi neputincioşi, tineri şi bătrâni. Sunt între ei învăţaţi deosebiţi şi oameni de rând, fiinţe, pe drept ori nu, mândre şi fiinţe umile, oameni cu griji sdrobitoare şi oameni fără nici o grijă; toţi vin acolo să se roage împreună Lui, cum I s-au rugat şi părinţii lor, şi să-nveţe pe copii lor a se ruga cu dânşii.
Sunt între ei bravii şi cuminţii germani, francezii cei subţiri la minte şi nobilii italieni, şi alte neamuri
Diagnoza pusă de Caragiale pare a fi valabilă şi azi, cu condiţia să schimbăm unele cuvinte. De ex., în loc de M. S. Regele să punem Preşedintele, în loc de boieri să punem politicieni, patroni…etc. Eminescu pare că, de asemenea, ne ajută spunând: „Alte măşti, aceeaşi piesă / Alte voci, aceeaşi gamă…”.
Oare, epitetul de „escroc grec” dat de Eminescu lui Caragiale să-şi aibă pricina în Veronica Micle cu care şi Caragiale a avut o relaţie sentimentală ? [10] Oricum, genul feminin are un mare rol de jucat în societate. E momentul să reafirmăm încă o dată că modelul de urmat este Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului nostru Iisus Christos.
[1] Noul Testament, Evanghelia după Luca, cap. 1, v. 46-48, http://www.biblia-bartolomeu.ro/index-C.php?id=NT-Lc-01
[2] Pères de l'Europe, Un article de Wikipédia, l'encyclopédie libre, Des Pères fondateurs unis par une tendance politique dominante : la démocratie chrétienne ; Une volonté commune de réconciliation des Européens, ; Les motifs de l’engagement européen
[3] Charlemagne, Real politics, at last? Finally, there is a pan-European debate—but it may not help the EU
vezi şi
vezi şi
Maria Europea : histoire du drapeau européen.
[5] Ambrose Evans-Pritchard in Metz, Vatican resists drive to canonise EU founder,
[6] CHRONOLOGICAL HISTORY OF ROMANIA, …under the guidance of CONSTANTIN C. GIURESCU…, EDITURA ENCICLOPEDICĂ ROMÂNĂ, Bucharest, 1974, p. 40. vezi şi Torna, torna, fratre!, De la Wikipedia, enciclopedia liberă, http://ro.wikipedia.org/wiki/Torna,_torna,_fratre!
[7] Ion Luca Caragiale, De la Wikipedia, enciclopedia liberă, , Aprecieri critice http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Luca_Caragiale
[8] Ion Luca Caragiale , From Wikipedia, the free encyclopedia, Conservatism and traditionalism, http://en.wikipedia.org/wiki/Ion_Luca_Caragiale
[9] Caragiale, Noi şi Biserica, în Universul, 7 ianuarie, 1900,
[10] Ion Luca Caragiale , From Wikipedia, the free encyclopedia, Inspector general, http://en.wikipedia.org/wiki/Ion_Luca_Caragiale
joi, 8 martie 2012
Dimensiunea iconică a Postului reflectată în textele Triodului
de Pr. Protopop Vasile GAFTON
Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său
(Fac. 1,27)
Din varii motive şi, datorită unor reprezentări eronate şi strict subiective, omul nutreşte un sentiment de teamă şi de repulsie faţă de post. Postul este văzut într-un mod aproape aberant drept un exerciţiu extrem de anevoios de mortificare a simţurilor, o abţinere de la partea plăcută a vieţii şi orientarea cu precădere spre ceea ce este cu totul lipsit de bucuria de a te putea înfrupta fără limite din mirajul lumii.
De fapt, într-o oarecare măsură aşa şi este. Postul are menirea de a oferi omului hrană adevărată, iar nu iluzii şi fantezii. Nu. În schimb, cu acest tip de alimente are grijă lumea să ne hrănească din plin, iar, tot ce ţine de lume – pofta trupului, pofta ochilor şi trufia vieţii (cf. I In. 2,16) – conlucrează în vederea convingerii omului că are o nevoie imperioasă şi exclusivă de această alimentaţie. Şi, omul, crede acest lucru devenind întru totul al lumii, lumesc întrutotul.
Din acest motiv, s-ar cuveni să observăm că, Triodul, principala carte de slujbă utilizată în Postul Mare, este cel care ne asigură şi încearcă să ne convingă că, postul, înseamnă o reaşezare a noastră în dimensiunea originară, originală şi, deci, adevărată a existenţei umane. Acestă dimensiune ţine de chipul cel dintâi al vieţuirii omului în lume, chip/icoană al lui Dumnezeu, Care l-a creat, iar nu al lumii, care – prin mâncare – l-a înşelat. Adam a vieţuit întru reflectarea prin propria existenţă a imaginii lui Dumnezeu, atâta timp cât această vieţuire a însemnat hrănirea contemplativă cu creaţia. Contemplaţia făpturii îl ducea pe Adam spre Cel Care a făcut toate, în virtutea faptului că, adevărul oricărei fiinţe contemplate trimitea în mod firesc la Cel care a creat-o[1], iar, hrănirea contemplativă era pentru om Euharistie/Mulţumire. Odată abandonată contemplaţia şi ales modul violent de hrănire, omul nu-L mai reprezintă iconic pe Dumnezeu în fiinţa sa, ci, lumea, cu care se hrăneşte.
Vorbind despre post şi postire în cadrele lumii de azi, trebuie să arătăm că, în mod special Duminica I a Postului Mare – numită şi Duminica Ortodoxiei – este cea care, vorbindu-ne despre cinstirea Sfintelor Icoane, ne (re)stabileşte în dinamica refacerii noastre ca şi existenţe iconice care reflectă imaginea lui Dumnezeu. Ne vom opri în cele ce urmează doar asupra câtorva texte din Triod pentru a releva acest aspect.
Astfel, la Slava de la vecernia Duminicii I a Postului se spune:
Strălucit-a harul adevărului: cele ce s-au însemnat de demult umbros, acum arătat s-au săvârşit. Că iată Biserica se îmbracă cu chipul cel după trup al lui Hristos, ca şi cu o podoabă mai presus de lume, chipul cortului mărturiei cel mai dinainte însemnându-l şi credinţa cea dreaptă cinstind. Ca ţinând icoana Aceluia pe Care Îl cinstim, să nu ne înşelăm. Să se îmbrace cu ruşine cei ce nu cred aşa! Că nouă ne este spre laudă chipul Celui ce S-a întrupat; Căruia ne închinăm, nu făcându-l Dumnezeu. Pe acela credincioşii sărutându-l, să strigăm: Dumnezeule, mântuieşte poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta.[2]
Se arată astfel că, Postul aduce dintr-odată asupra lucrurilor harul adevărului, care har redeschide omului dimensiunea iconică a creaţiei şi, lucrurile care până ieri aveau un caracter opac, idolatru, închizând accesul la perspectiva duhovnicească a existenţei, acum deschid spre Dumnezeul Cel iubitor, Care Se descoperă.
Asigurarea împotriva înşelării, a autoiluzionării pierzătoare de suflet este ţinerea icoanei Aceluia pe Care Îl cinstim. Ţinerea aceasta se referă la convertirea firii noastre prin post. Nu este o ţinere banală a unui obiect/icoana, ci, este ţinerea chipului, ţinerea de chipul iniţial după care a fost creată fiinţa noastră. Postul ne reîntoarce la cele dintru început, când omul Îl ţinea pe adevăratul Dumnezeu în sine prin chipul. Abandonarea prin păcat a acelei stări prin păcat a dus la cea mai dezastruoasă consecinţă a păcatului originar, care este tocmai frica de Dumnezeu. Frica este generată de falsa imagine pe care şi-o face omul despre Dumnezeu, deoarece, omul preferă să-şi creeze propriii zei pentru a-şi satisface nevoia de transcendenţă, dar nu vrea să-L accepte pe (Adevăratul, n.n.) Dumnezeu[3].
Luni, în cadrul aceleiaşi săptămâni a Postului, la slujba de dimineaţă, omul mărturiseşte conştientizarea stării sale din afara etosului postirii prin cuvinte ca acestea: întru întunericul necunoştinţei umblu. Ci îndreptează-mă acum cu lumina feţei Tale Doamne, pe mine cel deznădăjduit[4]. Lipsa cunoştinţei, a adevăratei cunoştinţe, coboară sufletul în întuneric şi îl gârboveşte cu deznădejdea, astfel încât, rugăciunea devine dorinţă de îndreptare şi strigăt după lumina feţei lui Dumnezeu care poate îndrepta chipul deformat de păcat şi neasemănător Creatorului, cum se arată la Slujba Vecerniei prin interogaţia: cui te-ai asemănat, o, ticăloase suflete, lenevindu-te şi nefăcând cele bune[5].
Marţi dimineaţa lucrurile se precizează şi devenind – prin post – văzători ai darurilor lui Dumnezeu, înţelegem spre ce suntem chemaţi, şi anume, Punându-ne înainte postul masă de taină, ne cheamă pe noi să ne săturăm din destul. Deci să mâncăm ca pe nişte bucate darurile Duhului cele de-a pururea vii; să bem ca o băutură izvoarele lacrimilor celor ce dumnezeieşte izvorăsc şi veselindu-ne să aducem laudă lui Dumnezeu neîncetat[6]. Hrana cea consistentă nu este cea care întreţine putreziciunea, ci, aceea care înveşniceşte. Darurile Duhului sunt cele care aduc în sufletul care se hrăneşte cu ele ca din nişte bucate, veselia cea adevărată din care izvorăşte lauda lui Dumnezeu.
Recapitulând, vom spune că, Postul, ne aşează în perspectiva adevărului, care ne scapă de înşelăciune şi de întunericul necunoştinţei. Astfel, ne îndreptăm cu lumina feţei lui Dumnezeu, în care se oglindeşte din nou chipul după care am fost creaţi, darurile Duhului devin hrana fiinţei noastre care redobândeşte veselia cea adevărată, înveşnicindu-se întru lauda adusă Celui ce ne-a Zidit.
[1] Cf., Florin Caragiu, Antropologia iconică reflectată în opera Părintelui Dumitru Stăniloae, Ed Sophia, Bucureşti, 2008, p. 20
[2] Triodul, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2000, p. 218
[3] La Marko Ivan Rupnik, Arta memorie a comuniunii. Sensul teologic misionar al artei în eseistica lui Viaceslav Ivanovici Ivanov, în româneşte de Ioan Milea, Ed. Galaxia Gutenberg, 2007, p. 61-62
[4] Peasna a 9-a, Triod, ed. cit. p. 219
[5] Podobia, gl. 8 de la Doamne strigat-am..., Triod, ed. cit., p. 221
Abonați-vă la:
Postări (Atom)