de Pr prof Ioan CIUNGU
Pentru omul şi societatea de azi, la nivel mondial, sărbătoarea Paştilor poate avea semnificaţii creştine, iudaice, păgâne, sau toate acestea laolaltă, sau niciuna dintre ele. În lume azi, numărul aderenţilor la creştinism este estimat la 2, 1 miliarde, reprezentând 33% din populaţia globului. Numărul aderenţilor la iudaism este estimat la 14 milioane, iar al aderenţilor la neopăgânism la un milion. Restul populaţiei lumii fie aparţine la alte religii ( islam, hinduism, budism etc ), fie se încadrează într-o categorie specială de peste un miliard, alcătuită din seculari, nonreligioşi, agnostici, atei etc. Jumătate din numărul celor incluşi în această categorie specială sunt totuşi teişti. În cele ce urmează voi încerca să răspund într-o oarecare măsură la următoarele întrebări:
Care este etimologia cuvântului Paşti ( Paşte ) ?
Ce sărbătoresc creştinii la Paşti ?
Ce legătură au Paştile creştine cu Paştile iudaice ?
Ce legătură au Paştile iudaice şi Paştile creştine cu echinocţiul de primăvară ?
De ce în creştinism nu se serbează Paştile la o singură dată ?
Ce puncte de vedere creştine există la obiecţia că pe simpla viaţă umană a lui Iisus din Nazaret s-au altoit legende şi mituri care circulau cu sute şi mii de ani înainte despre zei ca Horus, Osiris, Dionysos, Krishna, Attis etc ?
Se păgânizează Paştile creştine prin iepuraşul păgân care aduce ouăle de Paşti şi prin faptul că oul este simbol întâlnit şi la precreştini ?
Care este etimologia cuvântului Paşti ( Paşte ) ?
Am găsit două puncte de vedere :
a) Punctul de vedere cel mai răspândit este că limba română a preluat forma bizantino-latină Paschae a cuvântului ebraic Pesah , care înseamnă trecere . După unii autori, evreii au împrumutat cuvântul din limba egipteană, care era sub forma Paseh ( trecere ). În limba aramaică, limba vorbită de evrei pe vremea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cuvântul avea forma Pasha. b) Un alt punct de vedere, răspândit în secolele trecute la catolici, este acela care se opreşte la limba greacă. Pascha înseamnă suferinţă. În greacă pascho înseamnă sufăr, iar paschei înseamnă suferă. Ce sărbătoresc creştinii la Paşti ?
La Paşti creştinii comemorează Patimile, Moartea şi Învierea Domnului nostru Iisus Hristos prin care omenirea este trecută, în mod obiectiv, „de la moarte la viaţă şi de pe pământ la cer” . Obiectiv, adică real, chiar fără ştiinţa sau voinţa noastră, pedeapsa morţii veşnice, cuvenită oricărui urmaş al lui Adam, a fost desfiinţată prin sacrificiul divino-uman al lui Iisus şi prin Învierea Lui. Această lucrare a lui Iisus pentru tot neamul omenesc se numeşte răscumpărare ( sau mântuire generală, sau mântuire obiectivă, sau iconomie, sau mântuirea firii umane asumată de Hristos cel Veşnic ). Participarea oricărui om la fructele care decurg din această răscumpărare se numeşte îndreptare ( sau sfinţire, sau mântuire subiectivă, sau îndumnezeire, sau desfăşurarea prin secole a mântuirii realizată de Hristos ). Pentru obţinerea îndreptării e necesară ştiinţa şi voinţa individuală.
„Răscumpărarea a fost anunţată de profeţi, Moise însuşi fiind o prefigurare a lui Iisus Hristos. Cauza ? Iubirea lui Dumnezeu: « Întru iubirea Lui şi întru îndurarea Lui, El însuşi i-a răscumpărat. » ( Isaia 63, 9 ). Autorul ? Răscumpărarea este realizată de Iisus: « În El avem răscumpărarea prin sângele Lui şi iertarea păcatelor…şi iconomia plinirii vremurilor, ca toate să fie iarăşi unite în Hristos. » ( Efes. 1, 7-10 ). Preţul ? « Aţi fost răscumpăraţi cu preţ » ( 1 Cor. 6, 20 ), adică cu jertfa şi învierea lui Iisus Hristos. Din ce ne-a mântuit ? Din iad, unde a coborât ca să biruiască acolo pe stăpânul morţii, luându-i cheile morţii şi iadului ( Fapte 2, 24, 27, 31 Evrei 2, 4 Apoc. 1, 18 ).” „Origen, s. Grigorie Niseanul, s. Ambrozie, fer. Ieronim cred că răscumpărarea s-a dat satanei, domnul lumii acesteia. S. Grigorie Nazianzeanul scrie însă : “Cui şi pentru ce s-a dat vărsat acest sânge pentru noi, sângele acesta august şi glorios al lui Dumnezeu şi arhiereu şi jertfă ? Noi eram în puterea satanei, vânduţi păcatului şi cumpărând stricăciunea prin necumpătare. Dar dacă preţul răscumpărării se dă de sclav acelui ce-l ţine în puterea sa, întreb cui şi pentruce s-a oferit un preţ aşa de mare ? Dacă spiritului rău, atunci este insultător ! Tâlharul primi răscumpărare; nu numai că o primeşte dela Dumnezeu, ci chiar pe Dumnezeu. El primeşte pentru hoţia sa un preţ aşa de mare, că ar fi cu dreptul să ne cruţe pentru aceasta. Şi dacă Părintelui, întrebăm mai întâi cum ? Noi nu eram sclavii lui ; şi apoi pentruce sângele Unuianăscut a putut fi plăcut Părintelui, care de altmintrelea n-a voit sângele lui Isac adus prin părintele său, ci schimbă jertfa punând în locul victimei omeneşti un berbece ? Sau mai bine de aici se vede că Părintele primeşte răscumpărarea, nu că el a cerut-o sau că ar avea trebuinţă, ci după economie şi pentru că omul avea trebuinţă a fi sânţit prin natura omenească a lui Dumnezeu, ca să ne mântuiască el însuş învingând pe celce ne apăsa şi să ne înalţe la el prin Fiul, mijlocitorul şi ordonatorul a toate în onoarea Părintelui, căruia se arată supus în toate.” ( Or. in Pasch.). S. Damascen : „ El ( Isus Cristos ) moare primind moartea pentru noi şi pentru noi se oferă jertfă Părintelui. Căci înaintea lui am păcătuit şi el trebuia să ia asupraş preţul de răscumpărare pentru noi, ca să scăpăm astfel de condamnare. Dar nicidecum sângele Domnului nu s-a adus tiranului.” ( De fide orth. III, 27 ).” „Una din doctrinele soteriologice care au circulat în evul mediu a fost cea formulată de Anselm de Canterbury ( 1033-1109 ), care accentuează locul
« satisfacției », sau sensul juridic al răscumpărării. Omul păcătos trebuie să
« satisfacă », adică să facă un efort, nu atât pentru a compensa ofensa adusă de către Adam onoarei lui Dumnezeu, prin călcarea poruncii, ci mai ales pentru a arăta sinceritatea pocăinței și convertirii sale. Omul devenise incapabil să prezinte o satisfacție demnă de Dumnezeu. Numai omul poate să satisfacă în numele oamenilor, dar numai Dumnezeu singur e capabil să aducă o satisfacție demnă de Dumnezeu. Era necesar ca Dumnezeu-Omul să săvârșească aceasta. Prin opera Sa, prin moartea Sa, Iisus a reparat păcatul oamenilor, a făcut prin iubirea Sa mai mult decât era necesar. Teoria « satisfacției » nu este cunoscută în teologia orientală.”
„Mântuirea nu este doar un act de reparație, de restaurare sau numai de răscumpărare, ci o irupție în viața omului a lui Dumnezeu însuși. Acela care ne-a iubit ( Romani 8, 36 ), Care pe Însuși Fiul Său nu L-a cruțat, ci L-a dat morții pentru noi toți, ne-a dat toate împreună cu El ( Rom. 8, 32 )…”
Şi totuşi, cum adică prin această răscumpărare oamenii au fost trecuţi de la moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, din moment ce observăm că oamenii şi azi, la aprox. 2011 ani după Hristos, mor ca şi înainte de El ?
Se cuvine totuşi să căutăm chiar cuvintele Lui referitoare la moarte şi la viaţă şi să observăm.
„Şi Iisus i-a zis: « Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac. Crezi tu aceasta? »” (Ioan 11, 25-26).
Observăm că El nu are pretenţia să desfiinţeze moartea ca fenomen fizic, ci arată un trai superior morţii fizice ( chiar dacă va muri va trăi ), adică o viaţă spirituală care, datorită credinţei în El, nu este afectată de moartea trupului. Pe de altă parte, din punct de vedere juridico-istoric, moartea ca fenomen fizic confirmă fiecărei generaţii de oameni adevărul condamnării la moarte în urma păcatului adamic. Astfel că, atât timp cât Tatăl Ceresc lasă să existe urmaşi ai lui Adam, va exista şi moartea ca fenomen fizic, confirmând dreptatea lui Dumnezeu. Însă Adam reprezintă doar vechea creaţie, robită Diavolului.
În schimb, Domnul nostru Iisus Hristos ne asigură că El reprezintă creaţia cea nouă: „Şi Cel ce şedea pe tron a grăit: « Iată, Eu toate le fac noi. » Şi a zis: « Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezare şi adevărate. » ” ( Apocalipsa 21, 5).
Domnul nostru Iisus Hristos iniţiază în orice om cu credinţă în El o nouă naştere, de sus, spirituală, care-l face pe om astfel apt să parcurgă drumul invers faţă de Adam. Omul nou este dezrobit, eliberat de Satan şi de moartea veşnică şi se întoarce acasă la Tatăl Ceresc, pe calea care se numeşte Iisus. Astfel a explicat Iisus, separat, apostolului Toma şi fariseului Nicodim: „Toma i-a zis: « Doamne, nu ştim unde Te duci şi cum putem şti calea? » Iisus i-a zis: « Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine. »” (Ioan 14, 5-6). „Şi era un om dintre farisei care se numea Nicodim şi care era fruntaş al iudeilor. Acesta a venit noaptea la Iisus şi I-a zis: « Rabi, ştim că de la Dumnezeu ai venit învăţător; că nimeni nu poate face aceste minuni pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu El. » Răspuns-a Iisus şi I-a zis: « Adevărat, adevărat zic ţie: de nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu. » Iar Nicodim a zis către El: « Cum poate omul să se nască fiind bătrân? Oare poate să intre a doua oară în pântecele mamei sale şi să se nască? Iisus i-a răspuns: « Adevărat, adevărat zic ţie: de nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din trup, trup este şi ce este născut din duh, duh este. Nu te mira că ţi-am zis: Trebuie să vă naşteţi de sus… Dacă v-am spus cele pământeşti şi nu credeţi, cum veţi crede de vă voi spune cele cereşti? »” (Ioan 3, v 1-7 şi 12).
Sub inspiraţia Duhului Sfânt, Sf. Ap. Pavel, la mai bine de un sfert de secol după cuvintele lui Iisus, confirmă: „ Dacă este cineva în Hristos, acela este făptură nouă. Cele vechi au trecut, iată că toate au devenit noi.” 2 Cor 5, 17.
Sub Acelaşi Sfânt Duh, Sf. Profet Isaia, cu aproximativ opt secole înainte, vorbea pentru Iisus: „ Iată că Eu fac un lucru nou, el dă muguri; nu-l vedeţi voi oare? Croi-voi în deşert o cale, în loc uscat izvoare de apă.” (Isaia 43, 19).
Sub Acelaşi Sfânt Duh, cu aproximativ o mie de ani înainte de venirea lui Iisus, Sf. Proroc David conştient de puterea înnoitoarea a lui Iisus, Îl implora astfel: „ Inimă curată zideşte în mine Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte în cele dinlăuntru ale mele.” ( Ps. 50, 11).
Noua viaţă la care ne cheamă Iisus oferă privilegiul, pentru cel care se angajează în ea, de a scăpa de judecata şi de condamnarea de la sfârşitul lumii. Iisus ne asigură: „Adevărat, adevărat zic vouă: cel ce ascultă cuvântul Meu, şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viaţă…Nu vă miraţi de aceasta, că vine ceasul în care toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi cei care au făcut cele bune spre învierea vieţii, iar cei care au făcut cele rele, spre învierea osândirii.” (Ioan 5, 24-30) .
Observăm că Iisus vorbeşte de două categorii de morţi:
a) Mai întâi de o categorie de morţi care aud glasul Lui şi înviază. În această categorie intră cei morţi din punct de vedere spiritual, supuşi păcatelor, dar care încă trăiesc în trup, adică sunt vii sub aspect biologic. Dintre aceştia, numai unii ascultă cuvântul lui Iisus şi cred în Tatăl Ceresc. Astfel ei înviază spiritual, renunţă la stilul păcătos de viaţă şi se angajează prin credinţă şi faptă în noua viaţă iniţiată de Iisus. Un astfel de om se judecă pe sine însuşi conform Evangheliei lui Iisus şi se sileşte să-şi rânduiască comportamentul după glasul Lui. Astfel, ei trec de la moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, chiar dacă ulterior mai trec prin fenomenul morţii fizice. Deci prima înviere este o înviere spirituală în timpul vieţii biologice.
b) Apoi, altă categorie, şi anume, toţi cei din morminte, adică toţi cei morţi din punct de vedere fizic. La sfârşitul lumii, toţi cei din morminte vor auzi glasul lui Iisus şi vor învia pentru judecata finală.
Ce legătură au Paştile crştine cu Paştile iudaice ?
Legătura este următoarea Patimile, Moartea şi Învierea Domnului nostru Iisus Hristos au coincis cu Paştile evreilor în anul 33. Referitor la anul morţii Mântuitorului e potrivit contextul aici a aminti că „Unii scriitori creştini vechi socotesc a fi anul 28, alţii în 29, alţii în 32 sau 33 al erei creştine, iar alţii chiar mai târziu ( 36 ). De asemenea, unii autori noi o pun în anul 28, alţii 30, alţii în 33. Ţinând seama că Mântuitorul a murit pe cruce într-o vineri, în ajunul paştilor iudaice, calculele cele mai bune sunt de acord pentru anii 30 sau 33, când paştile iudaice au căzut sâmbăta. Părerea cea mai întemeiată şi admisă de cei mai mulţi este pentru data de 7 aprilie 30 ( 783 a. U. c. ).” Un punct de vedere mai singular aduce argumente pt. anul 31
De fapt, legătura dintre Paştile creştine şi Paştile evreilor este aceeaşi care este între Noul Testament şi Vechiul Testament. Adică, în Noul Testament se împlinesc prefigurările şi proorociile din Vechiul Testament. În Paştile creştine se împlinesc Paştile iudaice. În sângele jertfit al Domnului nostru Iisus Hristos se împlineşte sângele mielului pe care evreii îl jertfeau anual celebrând Paştile lor. Pentru prima dată evreii au jertfit mielul, după porunca dată de Dumnezeu prin Moise, cu ocazia plecării lor din robia egipteană. Sângele acelui miel i-a salvat atunci pe evrei de pedeapsa cu care Dumnezeu a trecut peste ei şi pe care a lăsat-o în fiecare casă a egiptenilor, determinâdndu-l pe Faraon să le permită evreilor să iasă din Egipt. Acel miel jertfit anual de evrei se numea Paşti, căci sângele lui a făcut ca îngerul să trecă cu pedeapsa la egipteni, scutindu-i pe evrei. Acel miel, jertfit anual prefigura sângele Mielului Iisus Hristos, Paştile noastre jertfite ( Evanghelia după Ioan, cap. 1, 29 şi 1 Corinteni, cap. 5, v. 7 ). Sângele jertfit al lui Hristos ne scuteşte de pedeapsa morţii veşnice, trecându-ne „de la moarte la viaţă şi de pe pământ la cer.”
Ce legătură au Paştile iudaice şi Paştile creştine cu echinocţiul de primăvară ?
Paştile iudaice se sărbătoreau pe data de 14 a lunii evreieşti numită Nisan şi coincideau cu prima lună plină de după echinocţiul de primăvară. După unii autori, evreii au împrumutat de la egipteni şi termenul de paşti şi sărbătoarea, însă i-au dat un sens naţional şi religios. Egiptenii sărbătoreau „ în valea Nilului ziua echinocţiului de primăvară, adică a trecerii soarelui din emisfera australă în cea boreală, ca zi a biruinţei luminii asupra întunericului.” Aşadar, Paştile evreilor şi sărbătoarea echinocţiului la egipteni sunt sărbători diferite. Însă drumul evreilor dinspre robie spre libertate poate fi asociat cu biruinţa luminii asupra întunericului. Paştile creştine, Paştile iudaice şi sărbătoarea păgână a echinocţiului de primăvară sunt sărbători diferite. Însă trecerea neamului omenesc „ din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer” , prin Patimile, Moartea şi Învierea Mântuitorului lumii, Iisus Hristos, adică eliberarea din întunecimea morţii veşnice şi a Diavolului, este şi realizarea deplină a aspiraţiilor păgâne şi iudaice spre lumină şi eliberare.
Este contextul potrivit aici a aminti faptul că, după vreo trei secole de creştinism, echinocţiul de primăvară a fost luat ca punct de referinţă de către Biserica Creştină, în încercarea de a aşeza celebrarea Paştilor în aceeaşi zi. Şi aceasta, datorită faptului că până atunci unii creştini le serbau joia ( în amintirea Cinei celei de Taină din Joia Paştilor ), alţii vinerea ( în amintirea Răstignirii din Vinerea Mare ), alţii duminica ( în amintirea Învierii ), alţii pe 14 sau 16 Nisan ( indiferent de ziua în care cădeau aceste date ). Astfel, în anul 325 d. Hr., Sinodul I Ecumenic de la Niceea a stabilit ca toţi creştinii să celebreze Paştile în prima duminică cu lună plină după echinocţiul de primăvară. Iar în cazul în care Paştile creştine ar coincide cu Paştile evreilor, cele creştine să se amâne cu o săptămână.
De ce nu există astăzi o singură dată pentru sărbătorirea Paştilor creştine, din moment ce există o regulă clar stabilită şi acceptată ?
Regula, într-adevăr, este clar stabilită şi acceptată, însă problema este legată de existenţa în creştinism a două calendare. Unul, întocmit pe vremea împăratului roman Iuliu Cezar, de astronomul egiptean Sosigene, în anul 46 î. Hr. Acest calendar, numit şi iulian, rămâne anual în urmă cu 11 minute şi 14-15 secunde, faţă de anul astronomic. La fiecare 128 de ani rămâne în urmă cu câte o zi. În anul 1582, pe vremea papei Grigorie XIII, calendarul iulian era în urmă cu 10 zile. Azi e în urmă cu 13 zile. Calendarul iulian se mai numeşte şi calendar neîndreptat sau stil vechi. Ortodocşii serbează anacronic Paştile pe baza calculelor făcute după acest calendar.
Alt calendar este cel numit gregorian ( după papa Grigorie XIII ), întocmit cu concursul astronomului italian Luigi Lilio. E contextul potrivit aici a aminti că ortodocşii au refuzat calendarul gregorian, considerându-l o unealtă a propagandei şi a prozelitismului catolic. Dar întrucât calendarul gregorian este îndreptat şi e bun, el a fost adoptat nu numai de statele catolice şi protestante creştine, ci şi de state necreştine, asiatice şi africane, ( de ex., Japonia în 1873 ). Destul de târziu, adoptarea lui a fost făcută şi de statele cu popoare ortodoxe ( de ex., Bulgaria şi U. R. S. S. în 1918, Serbia şi România în 1919, Grecia în 1923 ). Apoi şi unele Biserici Ortodoxe l-au adoptat, între care şi Biserica Ortodoxă Română. Astfel că în perioada 1924-1927, Bisericile Ortodoxe care au adoptat stilul nou au sărbătorit Paştile cu catolicii şi protestanţii. Apoi văzând că ruşii, sârbii, călugării de la Muntele Athos şi Patriarhia Ierusalimului refuză calendarul îndreptat, au revenit la stilul vechi, dar numai în ceea ce priveşte sărbătorile cu dată variabilă ( Paştile, Floriile, Înălţarea, Rusaliile ). Astfel că, sărbătorile cu dată fixă ( de ex., Crăciunul, Boboteaza, Întâmpinarea Domnului, Schimbarea la Faţă, Sf. Ioan, Sf. Gheorghe, Sf. Nicolae, etc ) sunt celebrate de ortodocşii români ( şi de cei care au îndreptat calendarul ) în aceleaşi zile cu catolicii. Redau în cele ce urmează un tabel cu datele Paştilor la apuseni şi la răsăriteni
Anul | Data Paştilor la apuseni Majoritatea romano-catolicilor, anglicanii, protestanţii, neoprotestanţi, unii ortodocşi ( de ex., în Finlanda etc) | Data Paştilor la răsăriteni Majoritatea ortodocşilor, unii catolici ( de ex., greco-catolici, armeano-catolici etc, chiar şi unii romano-catolici, de ex., în Grecia ), unii neoprotestanţi… | Paştile coincid |
2011 | 24 April | 24 April 2011 | 2011 |
2012 | 8 April | 15 April 2012 |
|
2013 | 31 March | 5 May 2013 |
|
2014 | 20 April | 20 April 2014 | 2014 |
2015 | 5 April | 12 April 2015 |
|
2016 | 27 March | 1 May 2016 |
|
2017 | 16 April | 16 April 2017 | 2017 |
2018 | 1 April | 8 April 2018 |
|
2019 | 21 April | 28 April 2019 |
|
2020 | 12 April | 19 April 2020 |
|
2021 | 4 April | 2 May 2021 |
|
2022 | 17 April | 24 April 2022 |
|
2023 | 9 April | 16 April 2023 |
|
2024 | 31 March | 5 May 2024 |
|
2025 | 20 April | 20 April 2025 | 2025 |
2026 | 5 April | 12 April 2026 |
|
2027 | 28 March | 2 May 2027 |
|
2028 | 16 April | 16 April 2028 | 2028 |
2029 | 1 April | 8 April 2029 |
|
2030 | 21 April | 28 April 2030 |
|
2031 | 13 April | 13 April 2031 | 2031 |
2032 | 28 March | 2 May 2032 |
|
2033 | 17 April | 24 April 2033 |
|
2034 | 9 April | 9 April 2034 | 2034 |
2035 | 25 March | 29 April 2035 |
|
2036 | 13 April | 20 April 2036 |
|
2037 | 5 April | 5 April 2037 | 2037 |
2038 | 25 April | 25 April 2038 | 2038 |
2039 | 10 April | 17 April 2039 |
|
2040 | 1 April | 6 May 2040 |
|
2041 | 21 April | 21 April 2041 | 2041 |
2042 | 6 April | 13 April 2042 |
|
2043 | 29 March | 3 May 2043 |
|
2044 | 17 April | 24 April 2044 |
|
2045 | 9 April | 9 April 2045 | 2045 |
2046 | 25 March | 29 April 2046 |
|
2047 | 14 April | 21 April 2047 |
|
2048 | 5 April | 5 April 2048 | 2048 |
2049 | 18 April | 25 April 2049 |
|
Deşi întruniri şi hotărâri au mai avut loc în sensul sărbătoririi Paştilor creştine la aceeaşi dată, încă nu s-a realizat acest deziderat. Spre deosebire de Biserica Orotodoxă Română, Biserica Ortodoxă din Moldova nu consideră a fi anacronică serbarea Paştilor după calculele bazate pe calendarul iulian. Între argumentele aduse de fraţii moldoveni este şi faptul că „Sfânta Lumină” sau „Focul Haric” se pogoară în fiecare an în Sâmbăta Mare la Ierusalim, pe stil vechi. Acest foc e „cu adevărat dumnezeiesc, pentru că primele câteva minute este neobişnuit, nu frige şi oamenii îşi `spală` faţa cu el – minune pe care o văd mii de martori.” Obligat de principiul imparţialităţii, se cuvine a aminti în acest context că acelei Sfinte Lumini i se contestă caracterul de Sfântă de către unii ca grecul Michael Kalopoulos, pentru care doar Lumina Raţiunii este Sfântă. El spune că a demonstrat în repetate rânduri, în direct la TV, în prezenţa reprezentanţilor Bisericii Ortodoxe, că poate aprinde spontan un număr de lumânări, pe bază de fosfor alb, dizolvat într-un solvent organic corespunzător. Kalopoulos îl citează pe intelectualul iluminist Adamantios Korais, care avertiza cu privire la acest fenomen că „nici o religie adevărată nu are nevoie de astfel de miracole false.” Încă din 1238 papa Grigorie IX denunţa Sfânta Lumină ca fiind o fraudă. Revenind la preocuparea apusenilor şi răsăritenilor de a serba Paştile la aceeaşi dată, citez opinia preotuluiRonald Glenn Roberson, director asociat în Secretariatul pentru Afacerile Ecumenice şi Interreligioase al Conferinţei Episcopale Americane: “ Chiar dacă există obiecţii majore istorice şi ştiinţifice faţă de calcularea iuliană a datei Paştilor, din punct de vedere practic însă, cred că singura soluţie realistă pentru ca creştinii să celebreze Învierea Domnului la aceeaşi dată în viitorul apropiat ar fi ca toţi să se întoarcă la modul de calcul folosit în prezent în Bisericile Ortodoxe.”
Ce răspunsuri găsim la obiecţia că pe simpla viaţă umană a lui Iisus din Nazaret au fost altoite legende şi mituri care circulau cu sute şi mii de ani înainte despre mântuitori, zei-oameni şi eroi, ( de ex., Horus, Osiris, Dionysus, Krishna, Mitras, Attis etc ) ?
„Când teologii creştini au găsit multe afinităţi şi asemănări între religia creştină şi alte religii, unii dintre ei şi-au imaginat că acestea erau născociri ale diavolului pentru a prinde în cursă pe oameni, în timp ce cei mai inteligenţi le-au tratat ca pe o preparatio evangelica pentru creştinism.” Pentru a înţelege mai bine ce înseamnă preparatio evangelica pentru creştinism, e necesar să ne întoarcem la protoevanghelie. Prin protoevanghelie înţelegem prima veste bună dată de Dumnezeu lui Adam după căderea în păcat. Ea conţine promisiunea că din sămânţa femeii se va naşte cel ce va zdrobi capul şarpelui. Pregătirea omenirii pentru venirea lui Mesia s-a făcut într-un fel în iudaism şi într-alt fel în păgânism. În cadrul iudaismului s-a făcut prin legea proorocilor. În cadrul păgânismului s-a făcut, pe de o parte, prin conştiinţă, care păstrează înclinaţia spre adevăr bine şi frumos, adică spre Dumnezeu. Pe de altă parte, ea s-a făcut prin miturile şi legendele despre zeii răscumpărători, care îşi au sursa în protoevanghelie şi au avut rol de a pregăti omenirea păgână sau neamurile pentru primirea Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos. Ideile agreate de cei ce susţin obiecţia amintită mai sus le găsim la unii teologi protestanţi, la creştinii foarte liberali şi la postcreştini. Aş mai adăuga faptul că viaţa Mântuitorului lumii, Iisus Hristos, n-a fost una simplă, pe care alţii ar fi altoit mituri vechi, ci El Însuşi a profeţit despre Sine în faţa iudeilor contemporani cu El. Ei nu credeau în El şi I-au cerut un semn prin care să-Şi dovedească divinitatea. Iisus le-a spus că nu le va da alt semn despre puterea Sa supranaturală decât semnul proorocului Iona zicând: „Căci precum Iona a fost în pântecele chitului trei zile şi trei nopţi, aşa va fi şi Fiul Omului în inima pământului trei zile şi trei nopţi.” Pentru unii, întâmplările proorocului Iona pot părea legende neverosimile şi tot aşa şi întâmplările despre Mântuitorul nostru Iisus Hristos. E contextul potrivit aici a aminti că cei ce refuză să creadă profeţiile biblice, aceia vor continua în necredinţă şi atunci când cineva va învia din morţi, după cum ne spune Mântuitorul în pilda despre bogatul nemilostiv şi despre săracul Lazăr. Şi totuşi, dacă proorocul Iona ni se pare că a fost cândva prea îndepărtat în timp, sec. VIII î. Hr., iată că despre James Bartley ( 1870-1909 ) se spune că a stat 36 de ore în stomacul unei balene, lucru acceptat de profesorul de ştiinţe naturale, Jubin , de la Muzeul din Paris. Alţii, însă, îl consideră pe James Bartley ca fiind personaj al unei legende urbane.
Se păgânizează creştinismul prin iepuraşul care aduce ouăle de Paşti şi prin faptul că oul este simbol întâlnit şi la precreştini ?
Întrebarea ar putea fi pusă şi invers : se încreştinează iepuraşul prin creştinismul nostru ?
Cât despre ou, ce contează că are şi un simbolism precreştin? Oare mielul iudaic nu este şi el precreştin? Şi deşi ştim clar că simbolismul mielului s-a împlinit în Hristos, totuşi îl menţinem. Dar prin aceasta nu ne întoarcem la iudaism. La români, una din cele mai vechi mărturii despre ouăle colorate vine de la anul 1700, de la curtea domnitorului Constatntin Brâncoveanul. Potrivit unui mit anglo-saxon, Ostara, zeiţa primăverii, a fertilităţii şi a răsăritului de soare, şi-a transformat pasărea preferată într-un iepuraş, pentru a delecta copiii. Iepuraşul a început să facă ouă strălucitor colorate, iar Ostara le-a dat copiilor. Ostara este forma europeană a zeiţei feniciene Astarte, cunoscută la asiro-babilonieni sub numele de Iştar, zeiţă a dragostei şi a fertilităţii. De la ea provine în limba engleză cuvântul Easter ( pronunţat istăr ), cuvânt folosit pentru sărbătoarea Paştilor creştine. Aşadar, mesager al zeiţei Ostara ( Eostre, Eastre ), iepuraşul simbolizează primăvara, iubirea, renaşterea, fertilitatea, lumina. În acest context de simboluri, putem concluziona că, după cum eliberarea, simbolizată de mielul iudaic, se dă lumii prin Mântuitorul Hristos, tot prin El se dau blândeţea, iubirea, viaţa, fertilitatea, lumina. Şi după cum prin menţinerea mielului de Paşti nu ne convertim la iudaism, tot aşa prin menţinerea iepuraşului ar trebui să nu ne convertim la păgânism. E contextul potrivit să amintim că deşi Dumnezeu i-a ales pe evrei ( iudei ) ca popor al Său, totuşi nu i-a părăsit nici pe păgâni. E suficient să citim scurta carte Iona, din Vechiul Testament, pentru a înţelege mila Lui faţă de locuitorii cetăţii Ninive.
Însă după cum în cadrul păgânismului se găsesc persoane cu credinţă şi morală admirabile, tot aşa în cadrul iudaismului şi creştinismului pot fi persoane în mare decadenţă religios-morală.
Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos dă ca exemplu de credinţă unele persoane păgâne din perioada Vechiului Testament. E vorba de văduva din Sarepta Sidonului de vremea proorocului Ilie, şi de Neeman Sirianul, de pe vremea proorocului Elisei. ( Evanghelia după Luca, cap. 4, v. 25-27 ). De asemenea, Mântuitorul găseşte la centurionul roman o credinţă cum n-a găsit în Israel. ( Luca 7, 1-10 ). Iar femeii canaaneence îi face o evaluare pe care o poate râvni orice iudeu şi orice creştin: „ « O, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie după cum voieşti. » Şi s-a tămăduit fiica ei din ceasul acela.” ( Matei 15, 21-28 ).
Vor fi fost şi poate sunt în păgânism şi orgii. Dar, observăm că nu tot ce-i păgânism înseamnă orgie. După cum au fost şi sunt în creştinism sfinţi, însă putem mărturisi că nu tot ce-i creştinism înseamnă sfinţenie.
Nu insist pe biblicele idolatrii şi desfrânări ale iudeilor. Nici pe istoricele imoralităţi ale creştinilor din Constantinopol şi Roma. Nici pe destrăbălările contemporane ale creştinilor anglicani, catolici , ortodocşi, etc. Nici pe crimele ortodocşilor români. Sfântul Apostol Pavel ne învaţa după cum urmează :
“Noi ştim că legea este bună, dacă se foloseşte cineva de ea potrivit legii; Ştiind aceasta, că legea nu este pusă pentru cel drept, ci pentru cei fără de lege şi răzvrătiţi, pentru necredincioşi şi păcătoşi, pentru necuvioşi şi spurcaţi, pentru ucigaşii de tată şi ucigaşii de mamă, pentru omorâtorii de oameni, Pentru desfrânaţi, pentru sodomiţi, pentru vânzătorii de oameni, pentru mincinoşi, pentru cei care jură strâmb şi pentru tot ce stă împotriva învăţăturii sănătoase, …. Totuşi am fost miluit, căci în necredinţa mea, am lucrat din neştiinţă. “Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, Nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. Şi aşa eraţi unii dintre voi. Dar v-aţi spălat, dar v-aţi sfinţit, dar v-aţi îndreptat în numele Domnului Iisus Hristos şi în Duhul Dumnezeului nostru. Aveam multe avantaje crezând în Hristos cel răstignit şi înviat. El ne-a răscumpărat. El ne ajută şi să ne însuşim roadele răscumpărării şi să ducem la desăvârşire partea noastră de mântuire personală. ( Filipeni 2, 13).
La această mântuire subiectivă a noastră trebuie să lucrăm „cu frică şi cu cutremur”. ( Filipeni 2, 12 ).Să ne judecăm pe noi înşine, după Legea Noului Testament, pentru a nu mai fi judecaţi şi condamnaţi. ( 1 Corinteni 11, 31 ). Mântuitorul ne asigură : „ Adevărat, adevărat zic vouă: cel ce ascultă cuvântul Meu, şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viaţă. ( Ioan 5, 24 ).
Domnul nostru Iisus Hristos e viu. Să-I permitem să lucreze în noi prin Duhul Sfânt şi să ne angajăm pe drumul spre Tatăl Ceresc. A începe să-L cunoaştem pe Tatăl înseamnă a începe viaţa veşnică, după cum ne învaţă Fiul cel Veşnic.
Scott Ashley, Jesus Wasn't Crucified on Friday—or Resurrected on Sunday!
Were events in Jesus' life copied from other saviors/god-men/heroes?
