vineri, 24 decembrie 2010

Cu bucuria sfântă a Nopţii de Crăciun, 
sălăşluiască-Vi-se-n suflet Domnul Bun,
Iară, lumina stelei, celei către mântuire-ndrumătoare, 
Vă fie pururi pricină de sărbătoare
Şi, prăznuind cu toţi cei dragi, frumos, 
de Naşterea din Bethleem s-aveţi folos

Crăciun fericit!

Protopop,

Pr. Vasile Gafton

TEXTE LITURGICE IV


Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii, şi să te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ţie” (troparul Naşterii Domnului, Ceaslov, pp 438).

„Fecioara astăzi, pe Cel mai presus de fiinţă naşte şi pământul peştera, Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc şi magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi s-a născut Prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci.” (Condacul Naşterii Domnului, Ceaslov, pp 439).

„Cel ce mai înainte de luceafăr S-a născut, din Tatăl fără de maică, astăzi pe pământ S-a întrupat din tine fără de tată. Pentru aceasta steaua binevesteşte magilor; iar îngerii cu păstorii laudă naşterea ta cea mai presus de fire, ceea ce eşti plină de har” (alt condac al Naşterii Domnului, Ceaslov, pp 439).

„Celui ce a răsărit din Fecioara, mai-Marelui păstorilor, ca o oaie de turmă ai urmat, Părintele nostru Nicodim. Cu postul şi cu privegherea şi cu rugăciunile, te-ai făcut luminător sfinţit de cele cereşti, tămăduind sufletele celor ce aleargă la tine, cu credinţă. Pentru aceasta strigăm: Slavă Celui ce te-a preamărit pe tine; slavă celui ce ţi-a dat ţie putere; slavă Celui ce a arătat tuturor prin tine îndreptare.” (troparul sfântului Nicodim de la Tismana, Ceaslov, pp 439-440).




miercuri, 22 decembrie 2010

TEXTE LITURGICE III


„La Vifleem împreună au alergat păstorii, vestind pe Păstorul cel adevărat, carele şade pe Heruvimi, şi s-a culcat în iesle, chip de prunc pentru noi luând, Doamne slavă Ţie;” (Vecernie, stihoavnă, Slavă,... Şi acum... Minei, 25 decembrie, pp 437).

            „În peşteră te-ai sălăşluit Hristoase Dumnezeule; ieslea te-a primit, păstorii şi magii Ţi s-au închinat. Atuncea s-au plinit propovăduirile Proorocilor; şi puterile îngereşti s-au mirat strigând şi zicând: Slavă smereniei Tale, unule Iubitorule de oameni.”(La Pavecerniţă, Slavă... Şi acum,..., 26 decembrie, pp 442).

            „Binecuvântată preaslăvită Maică neispitită de bărbat, înviază sufletul meu cel omorât, de păcate, şi îngropat în neastâmpărarea patimilor” (Utrenie, peasna 5, Şi acum,... a Născătoarei, Minei, 16 decembrie, pp 245).

„În peşteră Te-ai sălăşluit Hristoase Dumnezeule; ieslea pe Tine te-a primit; păstorii şi magii Ţie s-au închinat. Atuncia s-a împlinit proorocirea proorocilor şi puterile îngereşti s-au mirat strigând şi zicând: Slavă umilinţei Tale unule Iubitorule de oameni” (stihoavna, Şi acum... Utrenie, Minei, 16 decembrie, pp 245).

sâmbătă, 18 decembrie 2010

o demonstraţie splendidă (1921?)

anonim



Intr-o sala de clasa a unui colegiu, un profesor tine cursul de filozofie…
-         Sa va explic care e conflictul intre stiinta si religie…
Profesorul ateu face o pauza si apoi ii cere unuia dintre noii sai studenti sa se ridice in picioare.
-         Esti crestin, nu-i asa, fiule?
-         Da dle, spune studentul.
-         Deci crezi in Dumnezeu?
-         Cu siguranta.
-         Dumnezeu e bun?
-         Desigur, Dumnezeu e bun.
-         E Dumnezeu atotputernic? Poate El sa faca orice?
-         Da.
-         Tu esti bun sau rau?
-         Biblia spune ca sunt rau.
Profesorul zambeste cunoscator.
-         Aha! Biblia!
Se gandeste putin.
-         Uite o  problema pt tine. Sa zicem ca exista aici o persoana bolnava si tu o poti vindeca. Poti face asta. Ai vrea sa il ajuti? Ai incerca?
-         Da, dle. As incerca.
-         Deci esti bun.
-         N-as spune asta.
-         Dar, de ce n-ai spune asta? Ai vrea sa ajuti o persoana bolnava daca ai putea. Majoritatea am vrea daca am putea. Dar, Dumnezeu, nu…  
Studentul nu raspunde, asa ca profesorul continua.
-         El nu ajuta, nu-i asa? Fratele meu era crestin si a murit de cancer, chiar daca se ruga lui Isus sa-l vindece. Cum de Isus e bun? Poti raspunde la asta?
Studentul tace.
-         Nu poti raspunde, nu-i asa?
El ia o inghititura de apa din paharul de pe catedra ca sa-i dea timp studentului sa se relaxeze.
-         Hai sa o luam de la capat, tinere. Dumnezeu e bun?
-         Pai…, da, spune studentul.
-         Satana e bun?
Studentul nu ezita la aceasta intrebare…
-         NU!
-         De unde vine Satana?
Studentul ezita.
-         De la Dumnezeu.
-         Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i asa? Zi-mi, fiule, exista rau pe lume?
-         Da, dle.
-         Raul e peste tot, nu-i asa? Si Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?
-         Da.
-         Deci cine a creat raul? Profesorul a continuat. Daca Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat si raul. Din moment ce raul exista si conform principiului ca ceea ce facem defineste ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rau.
Din nou, studentul nu raspunde.
-         Exista pe lume boli? Imoralitate? Ura? Uratenie? Toate aceste lucruri groaznice, exista?
Studentul se foieste jenat.
-         Da.
-         Deci cine le-a creat?
Studentul iarasi nu raspunde, asa ca profesorul repeta intrebarea.
-         Cine le-a creat?
Niciun raspuns. Deodata, profesorul incepe sa se plimbe in fata clasei. Studentii sunt uimiti.
-         Spune-mi, continua el adresandu-se altui student. Crezi in Isus Cristos, fiule?
Vocea studentului il tradeaza si cedeaza nervos.
-         Da, dle profesor, cred.
Batranul se opreste din marsaluit.
-         Stiinta spune ca ai 5 simturi pe care le folosesti pt a identifica si observa lumea din jurul tau. L-ai vazut vreodata pe Isus?
-         Nu, dle. Nu L-am vazut.
-         Atunci spune-ne daca l-ai auzit vreodata pe Isus al tau?
-         Nu, dle, nu l-am auzit.
-         L-ai simtit vreodata pe Isus al tau, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodata o experienta senzoriala a lui Isus sau a lui Dumnezeu?
-         Nu, dle, ma tem ca nu.
-         Si totusi crezi in el?
-         Da.
-         Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, stiinta spune ca Dumnezeul tau nu exista. Ce spui de asta, fiule?
-         Nimic, raspunde studentul. Eu am doar credinta mea.
-         Da, credinta, repeta profesorul. Asta e problema pe care stiinta o are cu Dumnezeu. Nu exista nicio dovada, ci doar credinta.

Studentul ramane tacut pt o clipa, inainte de a pune si el o intrebare.
-         Dle profesor, exista caldura?
-         Da.
-         Si exista frig?
-         Da, fiule, exista si frig.
-         Nu, dle, nu exista!
Profesorul isi intoarce fata catre student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tacuta. Studentul incepe sa explice.
-         Poate exista multa caldura, mai multa caldura, super-caldura, mega-caldura, caldura nelimitata, caldurica sau deloc caldura, dar nu avem nimic numit “frig”. Putem ajunge pana la 458 de grade sub zero, ceea ce nu inseamna caldura, dar nu putem merge mai departe. Nu exista frig! Daca ar exista, am avea temperature mai scazute decat minimul absolut de -458 de grade. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat daca are sau transmite energie, si caldura e cea care face ca un corp sau material sa aiba sau sa transmita energie. Zero absolut ( -458 F ) inseamna absenta totala a caldurii. Vedeti, dle, frigul e doar un cuvant pe care il folosim pentru a descrie absenta caldurii. Nu putem masura frigul. Caldura poate fi masurata in unitati termice, deoarece caldura este energie. Frigul nu e opusul caldurii, dle, ci doar absenta ei.
Clasa e invaluita in tacere. Undeva cade un stilou si suna ca o lovitura de ciocan.
-         Dar intunericul, profesore? Exista intunericul?
-         Da, raspunde profesorul fara ezitare. Ce e noaptea daca nu intuneric?
-         Din nou raspuns gresit, dle. Intunericul nu e ceva; este absenta a ceva. Poate exista lumina scazuta, lumina normala, lumina stralucitoare, lumina intermitenta, dar daca nu exista lumina constanta atunci nu exista nimic, iar acest nimic se numeste intuneric, nu-i asa? Acesta este sensul pe care il atribuim acestui cuvant. In realitate, intunericul nu exista. Daca ar exista, am putea face ca intunericul sa fie si mai intunecat, nu-i asa?
Profesorul incepe sa-i zambeasca studentului din fata sa. Acesta va fi un semestru bun.
-         Ce vrei sa demonstrezi, tinere?
-         Da, dle profesor. Vreau sa spun ca premisele dvs filosofice sunt gresite de la bun inceput si de aceea concluzia TREBUIE  sa fie si ea gresita.
De data asta, profesorul nu-si poate ascunde surpriza.
-         Gresite?  Poti explica in ce fel?
-         Lucrati cu premisa dualitatii, explica studentul… Sustineti ca exista viata si apoi ca exista moarte; un Dumnezeu bun si un Dumnezeu rau. Considerati conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem masura. Dle, stiinta nu poate explica nici macar ce este acela un gand. Foloseste electricitatea si magnetismul, dar NIMENI nu a vazut sau nu a inteles pe deplin vreuna din acestea doua. Sa consideri ca moartea e opusul vietii inseamna sa ignori ca moartea nu exista ca lucru substantial. Moartea nu e opusul vietii, ci doar absenta ei. Acum spuneti-mi, dle profesor, le predati studentilor teoria ca ei au evoluat din maimuta?
-         Daca te referi la procesul evolutiei naturale, tinere, da, evident ca da.
-         Ati observat vreodata evolutia cu propriii ochi, dle?
Profesorul incepe sa dea din cap, inca zambind, cand isi da seama incotro se indreapta argumentul.
Un semestru foarte bun, intr-adevar.
-         Din moment ce nimeni nu a observat procesul evolutiei in desfasurare si nimeni nu poate demonstra ca el are loc, dvs. Nu predati studentilor ceea ce credeti, nu? Acum ce sunteti, om de stiinta sau predicator?
Clasa murmura. Studentul tace pana cand emotia se mai stinge.
-         Ca sa continuam demonstratia pe care o faceati adineori celuilalt student, permiteti-mi sa va dau un exemplu, ca sa intelegeti la ce ma refer.
Studentul se uita in jurul sau, in clasa.
-         E vreunul dintre voi care a vazut vreodata creierul profesorului?
Clasa izbucneste in ras.
-         E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simtit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare sa fi facut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabile si conform protocolului demonstrabil, stiinta spune – cu tot respectul, dle – ca nu aveti creier. Daca stiinta spune ca nu aveti creier, cum sa avem incredere in cursurile dvs, dle?
Acum clasa e cufundata in tacere. Profesorul se holbeaza la student, cu o fata impenetrabila. In fine, dupa un interval ce pare o vesnicie, batranul raspunde.
-         Presupun ca va trebui sa crezi, pur si simplu…
-         Deci, acceptati ca exista credinta si, de fapt, credinta exista impreuna cu viata, continua studentul…Acum, dle, exista raul?
Acum nesigur, profesorul raspunde:
-         Sigur ca exista. Il vedem zilnic. Raul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului fata de om. Se vede in nenumaratele crime si violente care se petrec peste tot in lume. Aceste manifestari nu sunt nimic altceva decat raul.
La asta, studentul a replicat:
-         Raul nu exista, dle, sau cel putin nu exista in sine. Raul e pur si simplu absenta lui Dumnezeu. E ca si intunericul si frigul, un cuvant creat de om pentru a descrie absenta lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat raul. Raul este ceea ce se intampla cand din inima omului lipseste dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare cand nu exista caldura sau ca intunericul care apare cand nu exista lumina.
Profesorul s-a asezat.
 
Daca ai citit pana aici si zambesti cand ai terminat, trimite asta prietenilor si familiei, cu titlul “Dumnezeu vs. Stiinta”
 
PS: Studentul era Albert Einstein.
 
Albert Einstein a scris o carte intitulata Dumnezeu vs. Stiinta in 1921… 

duminică, 12 decembrie 2010

TEXTE LITURGICE II

„Întru răbdarea ta ţi-ai agonisit, plata ta, Fericită Filofteea, întru ispite neîncetat răbdând, întru bătăi suferind, întru necazuri binevoind, pe săraci miluindu-i şi pe flămânzi săturându-i; Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, bună fecioară, să se mântuiască sufletele noastre.” (troparul Sfintei Filofteea, 7 decembrie, Ceaslov, pp 434).

„Filofteea preafericită, din  pruncie te-ai adus, prin faptă bună, jertfă fără prihană lui Dumnezeu, Celui ce mai înainte de a te naşte te ştia pe tine, ceea ce te-a făcut podoabă fecioarelor şi locuitoare cămării celei de nuntă, vrednică de laudă. Pentru aceea strigăm ţie: Bucură-te, fecioară, pururea pomenită!” (condac, 7 decembrie, pp 434).

„Astăzi legăturile nerodirii de fii se dezleagă, că Dumnezeu auzind pe Ioachim şi pe Ana, mai presus de orice nădejde, le-a făgăduit lămurit că vor naşte pe fiica lui Dumnezeu, din care S-a născut Cel necuprins, om făcându-Se, poruncind îngerului să-i strige: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine!” (tropar, 9 decembrie, Ceaslov, pp 435).

„Astăzi lumea prăznuieşte zămislirea Anei, care s-a făcut de la Dumnezeu; pentru că aceasta a născut pe ceea ce mai presus de cuvânt a născut pe cuvântul.” (condac, 9 decembrie, Ceaslov, pp 435).

„De dragostea lui Hristos fiind rănit, preasfinţite, mintea înălţându-ţi-sede lumina vie a Duhului, ai dobândit încercarea cea lucrătoare, prin adânca-ţi cugetare la cele înalte, însuflate de Dumnezeu şi jertfelnic dumnezeiesc făcându-te, cere pentru toţi dumnezeiască iertare” (condacul Sfântului Spiridon, ceaslov, pp 436).

TEXTE LITURGICE I

„Prea lăudată Stăpână, nădejdea şi întărirea credincioşilor, scăparea şi ajutorul; pe tine te rugăm, păzeşte de toată nenorocirea pe robii tăi, care cu credinţă se închină naşterii tale; rugându-te Lui, să se dăruiască sufletelor noastre pace şi mare milă.” (Slavă... şi acum... a Născătoarei la Vecernie, 8 decembrie, Minei, pp 121).
           
„Mântuitorul cel ce dă lumii scăpare de blestemul cel de demult, din tine se naşte, Fecioară, făcându-se om cela ce a făcut pe cuviosul Patapie izvor de vindecări, tuturor celor ce cu credinţă aleargă către dânsul” (Utrenie peasna 1 irmos, 8 decembrie, Minei, pp 121-122).

            „Venit-ai din fecioară nu sol, nici înger, ci Tu Însuţi Domnul te-ai întrupat şi m-ai mântuit pe mine tot omul. Pentru aceasta strig Ţie: Slavă puterii tale Doamne” (Utrenie peasna 4 irmos, 8 decembrie, Minei, pp 123).

„Din pruncie făcându-te iubitoare de fapte bune, şi întru dânsele bine sporind, te-ai făcut neguţătoare de lucruri mari, cumpărând cu cele pământeşti cele cereşti; cu cele vremelnice pe cele veşnice; cu viaţa cea stricăcioasă pe cea nestricăcioasă. În care acum desfătându-te, împreună cu fecioarele cele înţelepte roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre” (Vecernia mică, Slavă, glas 8, 7 decembrie pp. 104).

„Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânării te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Nicolae, roagă pe Hristos Dumnezeu  să mântuiască sufletele noastre” (tropar Sfântul Nicolae, 6 decembrie, ceaslov, pp 433-434).

marți, 7 decembrie 2010

Colindători de seamă la Nou Român



A devenit deja o tradiţie, ca  în ajunul sărbătorii închinate Sf. Ierarh Nicolae, Complexul Muzeal „Astra” din Sibiu să organizeze „Festivalul naţional al datinilor şi obiceiurilor de iarnă”. Tot o tradiţie a devenit, ca  în cadrul acestui festival, cea de a treia zi, ziua de duminică, să fie  rezervată manifestărilor desfăşurate în satul  Nou Român.
Dacă anul trecut am primit vizita unor formaţii artistice şi grupuri de colindători din judeţele Neamţ şi Braşov, ediţia de anul acesta, cea de a IV-a la număr, ne-a prilejuit vizita unui număr şi mai mare de oaspeţi, la Nou Român sosind grupuri de colindători din judeţele Botoşani ( grupurileCăiuţii albaştri” din Fliticeni şi  Balada din Botoşani), Bacău  (Ansamblul „La porţile neamului” -  com. Palanca)  şi Neamţ (Ansamblul „Obiceiuri şi tradiţii populare Drumul Baltagului” -  comuna  Borca) .
Fiind zi de duminică, în mod firesc, oaspeţii au fost aşteptaţi de către noieni la Sfânta Biserică. Colindătorii s-au rugat, împreună cu credincioşii din sat, pentru sănătatea lor şi a familiilor lor, în biserica parohială cu hramul „Sf. Mare Mucenic Gheorghe”şi au adus slavă şi mulţumire  lui Dumnezeu prin intonarea câtorva colinde tradiţionale româneşti.
După un scurt moment artistic desfăşurat în faţa sfintei biserici, întreg alaiul a pornit pe uliţele satului, în cântec de sărbătoare, îndreptându-se spre Centrul cultural memorial „Dr. Gheorghe Telea Bologa”.
Numărul mare de colindători şi de spectatori au făcut, ca odată ajunşi la bătrânul conac, curtea acestuia să se dovedească neîncăpătoare. În acest caz, organizatorii au considerat oportun ca spectacolul să se desfăşoare într-un loc mai larg, fiind ales  în acest scop centrul satului, în faţa Monumentului Eroilor.
         Pe acest platou grupurile artistice şi-au demonstrat aleasa măiestrie, fiind  interpretate o gamă extraordinar de bogată de obiceiuri si tradiţii: Capra, Ursul, Căluşarii, Măştile, Pluguşorul, ş.a., fiecare reprezentaţie fiind răsplătită cu binemeritate aplauze  şi vii mulţumiri. 
         După-amiaza s-a încheiat cu o mică agapă frăţească oferită de gazde, bun prilej pentru localnici, dar şi pentru oaspeţi, de a se cunoaşte şi, de ce nu, de a lega noi prietenii. Fiind încântaţi de frumoasa primire ce li s-a făcut, atât la biserică cât şi la muzeu, oaspeţii noştri au promis că vor  reveni cu plăcere şi altă dată la Nou Român.
În încheiere, nu putem decât să aducem mulţumiri acelor persoane, datorită cărora acest eveniment a fost posibil la Nou Român, şi anume, domnului Valeriu Ion Olaru, directorul Muzeului Astra din Sibiu şi domnului doctor Gheorghe Telea Bologa, fiu şi cetăţean de onoare  al  satului nostru
Dragi colindători, vă aşteptăm cu drag şi la anul !

Preot paroh Ivănuşcă Liviu Florin,

Dumnezeu, ştiinţa şi Biblia

de Pr. Ioan CIUNGU




Ştiri din lumea ştiinţei despre Dumnezeu şi Biblie
De Mario Seiglie, Tom Robinson şi Scott Ashley

( Traducere din lb. engleză de prof. Ciungu Ion, ca referat la aria curriculară « Om şi societate » în cadrul Grupului Şcolar « J. Lebel » Tălmaciu, pentru luna decembrie 2010)


A fost găsită arca lui Noe îngropată sub gheaţă pe
Mt. Ararat ? [1]


        Într-o perioadă de mai mult de 150 de ani, sunt cel puţin  o sută de relatări ale martorilor oculari care pretind că au văzut o structură asemănătoare cu o corabie sus pe Mt. Ararat în Turcia de Răsărit. Dar aducerea în prim plan a dovezilor convingătoare s-a dovedit evazivă.
        Totuşi, în 25 aprilie 2010, o ehipă de exploratori chinezi de la  Noah`s Ark Ministries International din Hong Kong ( NAMI ), împreună cu alpinişti şi autorităţi din Turcia au ţinut o nouă conferinţă de ştiri în care au anunţat descoperirea a ceea ce ei cred că sunt mari secţiuni din arca lui Noe găsite mai sus de nivelul de 13 ooo de picioare[2] pe Mt. Ararat.
        Yeung Wing-Cheung, un membru al echipei NAMI, zice că structura de lemn are mai multe compartimente, din care unele e posibil să fi fost folosite pentru a adăposti animale. „Nu-i sută la sută [sigur] că aceasta este Arca lui Noe, dar noi credem că e 99, 9 la sută  că aceasta este,” a spus el presei.
        Au expus fotografii, imagini de film şi mostre de lemn care, potrivit lor, au fost datate cu teste de carbon -14  la 4 800 de ani în urmă. Filmul i-a arătat pe exploratori intrând în diferite compartimente pe care ei le consideră a fi secţiuni din nava legendară a lui Noe.
        Desigur, pretenţiile extraordinare cer o verificare extraordinară. E necesară explorarea şi testarea în continuare din partea unui spectru mai larg de cercetători. Dovezile fotografice şi video până la această scriere sunt impresionante, dar ar putea teoretic să fie parte a unei mistificări elaborate şi cam scumpe. Totuşi, ce urmează dacă descoperirea se dovedeşte a fi genuină ?
         Dacă este adevărată, efectul ar fi  incredibil.  Gilbert Grosvenor, redactor şef la National Geografic  a zis cândva că  „descoperirea Arcei  lui Noe ar fi cea mai mare aflare arheologică din istoria umană, cel mai mare eveniment de la învierea lui Hristos şi ar schimba toate curentele de gândire ştiinţifică.”
       Deci, ce trebuie să credem despre toate acestea?
       Povestea despre această descoperire, după cum a fost prezentată, începe într-unul din locurile la care te aştepţi cel mai puţin, Hong-Kong. Acolo un miliardar evanghelic chinez, Thomas Kwok, şi asociaţi, au fondat grupul de explorare chinez NAMI. S-a relatat că prima echipă a organizaţiei s-a căţărat pe Mt. Ararat în 2004 şi că a făcut un număr de urcuşuri şi a petrecut multe luni căutând în timpul anilor care au urmat dar nu au găsit nimic semnificativ.
        Apoi în iunie 2008, ne spun ei, au făcut o descoperire care deschide perspective noi în ştiinţă. Un ghid turc pe care ei îl angajaseră în trecut le-a spus că echipa lui a descoperit o structură de lemn într-o locaţie nedivulgată. Astfel că în octombrie 2008 el şi-a dus echipa de alpinişti turci şi un alpinist profesionist chinez trimis de NAMI la locul respectiv, unde pretindeau ei că găsiseră o structură mare pe munte.
        Panda Lee, alpinistul chinez în expediţie, a făcut această relatare la conferinţa de presă din aprilie: „În octombrie 2008, m-am căţărat pe munte cu echipa de turci. La o înălţime de mai mult de 4 000 de metri eu am văzut o structură construită din lemn, din scânduri groase. Fiecare scândură groasă era de aprox. opt ţoli[3] lăţime. Am văzut cuie de lemn, dovadă a construcţiei antice care predatează folosirea cuielor metalice.
        Noi am mers cam 100 de m spre alt loc. Am putut vedea fragmente de lemn rupte încorporate într-un gheţar pe o lungime de cam 20 de m. Am cercetat peisajul şi am constatat că structura lemnoasă era permanent acoperită de gheaţă şi de roci vulcanice.”
        S-a explicat în continuare că,  din cauza iernii care se făcea simţită, era prea târziu în acel an să facă multă explorare insistentă. În octombrie 2009 echipa din 15 membri, inclusiv un echipaj de filmare chinez, au ajuns cu acest scop la locul respectiv, unde majoritatea au putut coborî prin tunele de gheaţă şi stâncă pentru a intra în părţi ale structurii.
        Ei raportează găsirea construcţiei masive din lemn întinzându-se, în măsura în care au putut să spună, pe aprox. 150 de picioare[4] (cam o treime din lungimea pe care Biblia o indică pentru arcă ) .  Exploratorii afirmă că au mers din cameră în cameră, uneori prin deschizături grosolane sau chiar prin uşi mici. În imaginile video ei scot în evidenţă pilule îngheţate împrăştiate pe podea, care ar putea fi grăunţe folosite pentru hrana animalelor sau seminţe pentru semănat.
        Într-o cameră ei au văzut scări de lemn care păreau a duce la alt etaj. O altă cameră chiar avea o trapă în tavan, pe care ziceau că nu au putut să o ridice, dar care de asemenea, după cât se poate presupune, ducea la un nivel superior.  Imaginile video de asemenea îi arată pe exploratori găsind rafturi, oale de ceramică şi rămăşiţe din funii antice.
        Evident că e necesar să se facă mult mai multă cercetare şi testare ştiinţifică, deşi condiţiile de pe munte fac explorarea în continuare incredibil de dificilă. S-a afirmat că investigaţii şi expediţii ştiinţifice sunt plănuite pentru mai târziu în acest an când condiţiile de căţărare pe Mt. Ararat sunt optime.
        Într-un interviu telefonic cu John McIntosh, un cercetător de mult timp al arcei, având baza în SUA, acesta şi-a exprimat sentimente amestecate cu privire la această găsire. În timp ce este impresionat de dovezile generale prezentate, are totuşi îngrijorări,  ca de pildă, înfăţişarea relativ modernă a unei părţi din lemnul arătat, posibile discrepanţe ale datării cu carbon – 14, lipsa filmării exteriorului sau a secţiunilor expuse ale arcei ( NAMI zice că lucrurile stau aşa pentru a ţine ascunsă locaţia până poate fi protejată ) şi zvonuri persistente de la ghizi turci cum că o parte din lemn fusese transportată pe munte.
        Într-o conferinţă de presă din 11 mai în Olanda el a comentat: „ În prezent mi se pare aproape imposibil faptul că marile suprafeţe de perete din lemn şi mari lemne de construcţie ar fi putut fi plantate după cum s-a sugerat de unii din oamenii localnici de la munte. Compartimentele sunt într-o locaţie aşa de inaccesibilă şi de dificilă, cu nivele diferite evidente,  mi se pare că este improbabil că ele au  legătură cu vreo construcţie montană normală explicabilă cum ar fi pentru adăpost sau animale.
        “ Tot ceea ce a fost descoperit, filmat şi fotografiat are nevoie de verificare independentă. După câte îmi dau seama cercetătorii chinezi plănuiesc să-şi coordoneze cercetarea cu savanţii turci în aşa fel încât acest lucru să poată fi făcut. După părerea mea, alte mostre trebuie să fie luate şi testate, împreună cu alte materiale din  locul respectiv. În acest loc ar putea într-adevăr să fie  o parte din rămăşiţele arcei lui Noe – dar e necesar să se facă explorare şi cercetare în continuare pentru a se şti cu siguranţă ce este aici.”
        Iarăşi, nu există nici un mod de a şti chiar acum dacă această aflare este genuină sau o fraudă. Timpul va spune dacă o mistificare elaborată este în desfăşurare  sau dacă într-adevăr a fost găsită corabia lui Noe.


Textul de sub cele două imagini : La stânga, alpinistul chinez Panda Lee arată spre o parte expusă dintr-o structură de lemn acoperită cu gheaţă şi stânci pe o porţiune de multe picioare. Deasupra, un membru al expediţiei coboară printr-un tunel în gheaţă pentru a ajunge la ceea ce se pretinde a fi o mare structură de lemn îngropat pe Mt. Ararat în partea de răsărit a Turciei.


[1] God, Science and the Bible, News from the world of science about God and the Bible, by Mario Seiglie, Tom Robinson and Scott Ashley, Has Noah` s ark been found buried under  ice  on Mt. Ararat?  în The Good News, A MAGAZINE OF UNDERSTANDING, published bimonthly by the United Church of  God, an International Association, 555 Technecenter Dr., Milford, OH 45150 , printed in USA, July-August 2010, p. 29. şi

[2]  1 picior  =  30, 479 cm;   13 000  de picioare  =  3 962, 27 m.
[3]  1 ţol = 2, 54 cm;   8 ţoli =  20, 32 cm.
[4]  150 picioare = 4 571, 85 cm, aprox. 46 m.

duminică, 5 decembrie 2010

Dumnezeu

de Magda ISANOS (1916 - 1944)

Oamenii bogaţi au făcut icoane,
Catapitezme-aurite şi strane,
Însă Dumnezeu n-a venit
În locul astfel îngrădit.

Bogaţii stăteau groşi, împovăraţi
Şi se uitau la sfinţii frumos îmbrăcaţi.

În vremea asta, Dumnezeu zbura-n copaci,
Făcându-i să-nflorească. Fugea la săraci,
Cerându-le mămăligă şi ceapă.
Era când câmpie verde, când apă.
Alteori se făcea mic
Şi s-ascundea în floarea de finic,
Ori s-apuca să crească-n păpuşoaie,
S-ajute furnicile la muşuroaie,
Să dea pământului mană şi ploaie.

Avea atâtea de făcut Dumnezeu,
Şi oamenii îl plictiseau mereu,
Cerând unul pentru altul rău.
Îi auzea strigând: "Pământul meu..."
Îi vedea punând semn de hotar,
ciopirţind, împărţind minunatul dar.

Atunci se supăra. Pornea furtună.
Cu secetă şi ploaie-ngheţată lovind într-una, se făcea mare
Şi-nfricoşat,
Ca muntele cu păduri îmbrăcat.
Până venea o pasăre la el.
Codobătură, sau un porumbel,
Şi spunea: "Doamne, mi-a căzut puiul jos.
Zi să se facă iară frumos,
Să răsară soarele şi să-l găsesc..."

"Facă-se voia ta, sol păsăresc..."
Şi Dumnezeu punea fulgeru-n teacă
Şi s-apucă alte lucruri să facă.

sâmbătă, 4 decembrie 2010

Recensământul roman, Era creştină, Steaua Betleemului

de Pr. Ioan CIUNGU

     Dionisie Exiguus  ( sec. V-VI ), întemeietorul erei creştine

Precizarea în timp a Naşterii.  Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat şi apoi S-a născut atunci:
…………………………………………………………………………………

         - atunci când era în desfăşurare recensământul în Iudea, pe baza decretului dat de împăratul de la Roma: „În zilele acelea a ieşit poruncă de la Cezarul August să se înscrie toată lumea. Această înscriere s-a făcut întâi pe când Quirinius ocârmuia Siria.”[1]

         Cercetătorii  plasează acest recensământ în perioada anilor 7-6 î. d. Hr.

         Mult timp informaţiile din Noul Testament au fost ridiculizate şi discreditate de sceptici şi de atei. Primul lor motiv, în acest context, era că pe vremea aceea nu ar fi existat un recensământ al oamenilor. Al doilea  motiv era neconcordanţa între datele istorice cunoscute ca fiind sigure şi datele din Noul Testament.  Adică, potrivit informaţiilor istorice, Quirinius a fost guvernator al Siriei în perioada anilor 6-7 d. Hr. ,  nicidecum pe vremea regelui Irod cel Mare a cărui moarte e stabilită istoric la anul 4 î. d. Hr.  Potrivit Noului Testament, Iisus s-a născut când Irod cel Mare trăia şi a ordonat uciderea pruncilor din Betleem şi din împrejurimi, care aveau vârsta de doi ani şi sub doi ani, cu scopul de a-L ucide pe Pruncul Iisus. [2]
         Limpezirea situaţiei cu privire la Quirinius a venit după Răzbiul II Mondial, din partea lui Sir William Ramsay, arheolog şi profesor la Universitatea Oxford şi la Cambridge, din Marea Britanie. El a descoperit un monument în Antiohia Pisidiei, în Asia Mică, care arată că Quirinius a fost de două ori guvernator al Siriei. Prima dată a fost guvernator militar, între anii 10-7 î. d. Hr., perioadă în care guvernator civil era Saturninus.[3]

         Aşa stând lucrurile,   e necesar să afirmăm că Hristos S-a născut în perioada anilor 7- 6 î. d. Hr., ceea ce este o contradicţie logico-cronologică evidentă ( cum adică Hristos S-a născut înainte de Hristos ? ) . Totuşi,  istoricii folosesc  această exprimare,  dat fiind faptul că ei presupun a fi  cunoscute explicaţiile de mai jos.
         Numărarea anilor de la naşterea lui Hristos, sau înfiinţarea erei noastre creştine, s-a făcut în sec. VI d. Hr.,  de către  Dionisie Exiguus, un călugăr originar din Scythia Minor (Dobrogea de azi) şi trăitor la Roma începând cu anul 500 d. Hr.    Ca membru al Curiei Vaticanului, el a primit sarcina „să conceapă o metodă pentru a determina data Paştilor, după Regula alexandrină, aşa cum s-a reglementat de Sinodul de la Niceea.”  În anul 525 Dionisie a introdus în tabelul său de Paşti numărarea anilor de la Naşterea lui Iisus Hristos, eliminând atunci obiceiul de a număra anii de la începutul domniei împăratului Diocleţian, persecutor al creştinilor.[4]
         Dionisie arăta că a început numărarea anilor „de la Întruparea Domnului nostru Iisus Hristos, pentru ca să ne fie mai cunoscut începutul nădejdii, iar pricina mântuirii omeneşti ( adică Patimile Mântuitorului nostru ) să lumineze cu mai multă strălucire.”  Acest sistem cronologic a fost adoptat în Italia încă din timpul lui Dionisie, apoi mai târziu în Franţa şi treptat în toată lumea.[5] 
        Era creştină sau Anno Domini devine dominantă în Europa Apuseană după ce Beda Venerabilul a folosit-o în Istoria Eclesiastică a Poporului Englez, 731 d. Hr. [6]
        Cercetătorii de mai târziu au constatat că Dionisie a calculat cu o eroare de 4-5 ani[7]  sau chiar 6-7 ani[8]   anul în care S-a născut Hristos.[9]  Cei care susţin că eroarea este de cel puţin 6 ani argumentează că el a uitat să pună anul zero pe axa timpului între anul  1  d. Hr.  şi  anul  1  î. d. Hr.,  şi de asemenea nu a luat în seamă o perioadă de patru ani în care împăratul August a domnit cu numele de Octavian.  Dionisie a pus Naşterea Domnului în anul 753 de la întemeierea Romei ( ab Urbe condita ).


   - atunci când s-a arătat steaua Betleemului  după care au fost călăuziţi magii din Răsărit, ajungând astfel la Ierusalim şi întrebând despre regele iudeilor care s-a născut atunci.[10]
        Din punct de vedere astronomic au fost emise diferite teorii cu privire la steaua Betleemului.  Una dintre ele se numeşte “teoria triplei conjuncţii a lui Jupiter şi Saturn”. Potrivit acestei teorii, steaua Betleemului nu a fost o singură stea, ci două foarte apropiate încât părea una singură. De fapt această teorie a fost emisă de matematicianul şi astronomul Johanes Kepler, care la începutul sec. XVII a văzut o astfel de apropiere sau conjuncţie. E vorba de conjuncţia planetelor Jupiter şi Saturn în constelaţia Peştilor. Atunci el s-a gândit că tot aşa ar fi putut fi steaua Betleemului. Calculând când s-a mai întâmplat o astfel de conjuncţie, a planetelor Saturn şi Jupiter, el a obţinut ca rezultat anul  7  î. d. Hr.  În acel an Saturn şi Jupiter s-au întâlnit de trei ori: în 29 mai, în 29 septembrie ( după alţii în trei octombrie ) şi în 4 decembrie ( după alţii în 6 decembrie ).  Ulterior alţi astronomi au confirmat spusele lui Kepler:   P. Schnabel, Schubert de la Petrograd, Ideler şi Encke din Berlin, Pritchard de la Observatorul din Greenwitch.[11]

        [ Este interesant faptul că, potrivit tradiţiei astrologice evreieşti, Mesia trebuia să apară în timpul conjuncţiei lui Saturn cu Jupiter în constelaţia Peştilor. Saturn era considerată protectoarea lui Israel. Jupiter era considerată de toate popoarele o stea norocoasă, regală.
         Şi mai interesant este faptul că rezultatul calculelor astronomice ale lui Kepler ( sec XVII ) se potriveşte cu rezultatul descoperirilor arheologice ale lui Ramsay ( sec. XX ) !  În obţinerea acestui rezultat ei nu pot fi acuzaţi de colaborare mistică, nici de credinţe oculte, nici de vreun fel de interese economice ! ]

         Astronomul german Kepler, dând peste  lucrarea lui Laurence Suslyga din Polonia, care argumenta că Hristos S-a născut în anul  4 î. Hr., şi-a publicat în 1614 concluziile, afirmând că după tripla conjuncţie din anul 7 î. d Hr., a urmat  o grupare a planetelor Marte, Jupiter şi Saturn în anul 6  î. d. Hr.  Această grupare de astre a fost numită de el o nova şi identificată cu Steaua Betleemului. [12]

         “În timpurile moderne, astronomii au propus diferite explicaţii pentru această stea. O nova, o planetă, o cometă, o ocultaţie ( un corp este ascuns privirii de alt corp) şi o conjuncţie ( grupare de planete ),  toate au fost sugerate.”[13] 


[1] Biblia, Evanghelia după Sfântul Luca, cap. 2,  versetele 1-7.
[2] Biblia, Evanghelia după Sfântul Matei, cap. 2, versetele 16-18.
[3] Werner Keller, ŞI BIBLIA ARE TOTUŞI DREPTATE, Hamburg, 1955, ediţia în româneşte fără locul apariţiei, 1979, p. 370-371; şi
Petru Popovici, BIBLIA ESTE TOTUŞI ADEVĂRATĂ, Editura Lumina Lumii, f. a. studiu ţinut în Timişoara, 1966, p. 112-116; şi
Lee Strobel, Pledoarie pentru Cristos, trd., Claudia Guiu, Cartea creştină, Oradea, 2004, p. 103; şi
LA BIBLE, TRADUCTION OECUMENIQUE DE LA BIBLE, comprenant l]Ancien  et le Nouveau Testament, traduit sur les textes origineaux hebreu et grec, avec introductions, notes essentielles, glossaire…ALLIANCE BIBLIQUE UNIVERSELLE- LE CERF, Paris, 1995, tableau chronologique, p. 1825.

[4] Denys le Petit – WIKIPEDIA, L`encyclopedie libre ,  http://fr.wikipedia.org/wiki/Denys_le_Petit

[5] Pr. Prof. dr. Mircea Păcurariu, ISTORIA BISERICII ORTODOXE ROMÂNE, vol. I. Iaşi, 2004, p. 138.

[6] Dionysius Exiguus, From Wikipedia, the free encyclopedia,


[7] Pr. Prof. dr. Mircea Păcurariu, op. cit. p. 138  şi Petru Popovici, op. cit. ,  p. 115.

[8] Werner Keller, op. cit., p. 379.

[9] Astfel că dictionarul francez LAROUSSE prezintă naşterea lui Iisus Hristos înainte de  anul 4  î. d. Hr. , iar Encyclopedia Britannica în perioada anilor 6-4  î. d. Hr. 

    „ Majoritatea savanţilor consideră  data  naşterii între 6 şi 4  î. d. Hr.” :  James D. G. Dunn, Jesus Remembered, Eerdmans Publishing (2003), page 324,  apud  Jesus, From Wikipedia, the free encyclopedia

http://en.wikipedia.org/wiki/Jesus#cite_note-43

[10] Biblia, Evanghelia după Matei, cap. 2.
[11] Werner Keller, op. cit., p. 372- 381; şi Petru Popovici, op. cit., p. 148-152.
[12] John Mosley, Program Supervisor, Griffith Observatory, 2800 East Observatory Road, LosAngeles, California 90027, [reprinted from the Planetarian, Third Quarter 1981],

Common Errors in "Star of Bethlehem" Planetarium Shows, http://www.ips-planetarium.org/planetarian/articles/common_errors_xmas.html

[13] Star of Bethlehem, From Wikipedia, the free encyclopedia, http://en.wikipedia.org/wiki/Star_of_Bethlehem

vineri, 3 decembrie 2010

E vremea colindelor!

de Ionel Vasiu


E vremea colindelor!
Cea mai frumoasă perioadă a anului. Nu-i aşa? Deşi...parcă mă cuprinde un fior de melancolie. Poate tocmai acesta e motivul pentru care această perioadă a anului o situez pe primul loc în topul preferinţelor. E o perioadă ce îmi aduce fericire, bucurii cu nemiluita. Mai ales că sunt/eşti crestin.
Ştiu ca aştepţi şi tu cu nerăbdare Crăciunul. Bine; nu o să mai folosesc acest cuvânt, deşi îmi aduce aminte de copilărie. Reformulez. Ştiu că aştepţi şi tu cu nerăbdare Sărbătoarea Naşterii Domnului Iisus Hristos. Slavit să fie!
Dacă el nu se îmbrăca întru noi, nu ştiu cum ar fi fost sărbătorile de iarnă, nici celelalte. Nici măcar nu îmi pot închipui că a existat un timp fără Iisus Hristos. Toate celelalte au pălit, s-au ofolit dinaintea lui Hristos.
Revin. Ce bine e în această perioadă a anului. Cred că şi cei necredincioşi se bucură. Iar eu mă bucur că ei se bucură. Tu nu? Hristos vrea bucurii în inimile tuturora. Se naşte nu doar pentru creştini, nu doar pentru cei care cred în Elci şi pentru restul făpturii Lui. Se bucură când sunt bucuroşi. Se bucură mai mult când se întorc spre El, Domnul. Hristos vrea să se nască în inimile tuturora. Vrea loc în inima mea, şi a ta, dar şi în inima celui care nu citeşte astfel de cuvinte, care nu prea le are cu Dumnezeu; poate aşa puţin: o prezenţă de Paşti, un semn de cruce făcut în grabă la ieşirea din casă. Ori astea sunt semne ale fărâmii de cer în inimile lor.
Te rog, trezeşte-le acea fărâmă. Ajută-i să o vadă, să nu o ignore. Acum e timp prielnic. Nu doar tu, sau eu, suntem predispuşi la melancolie acum, ci şi el, vecinul tău de peste drum. Fă un minim efort. Mergi la el de-l colindă. Nu ca împerativ îţi zic, că nu sunt eu tata, ci te rog ca în Numele lui Dumnezeu. Mergi la el. Stiu că îţi plac colindele. Fi sigur că ţi lui îi plac. A mai ascultat colinde, ba chiar a fredonat şi el măcar o colindă. Poate o să cântaţi împreună o colindă. O să vezi că Hristos o să zâmbeasă.
Mergi de-ţi colindă şi neamurile, şi prietenii, şi vecinii, şi..., şi...., şi...
Din câte ştiu eşti de o seamă cu mine, tânăr. Ai timp şi energie să faci toate acestea.
Era să uit. Tu să nu uiţi! Nu uita de haina sfântă a costumului tradiţional. Uită-te pe ea puţin cu atenţie. Observi crucile de pe ea? Sunt multe. Da, da; acele cusături mici în formă de cruciuliţe. Să nu crezi că întâmplător au acea formă.putea la fel de bine să aibe altă formă. Dar ai tăi bunici, străbunici ( a se înţelege cel dintru început al neamului) au preferat să-şi coase crucea pe haină imitând veşmintele preotului. Avea conştiinţa că sunt preoţi printre preoţi, o naţie creştină de preoţi. Erau conştineţi de misiunea de preot universal al lui Dumnezeului Celui Viu atunci când îşi binecuvântau copiii, când făceau cruce pe pâine la masă, când îşi începeau lucrul prin rugăciune, când vorbeau, sau mai ales când vorbeau cuviincios folosindu-se de cuvintele Cuvântului, când îşi însemnau cruciş patul înainte de culcare. Nu uita, deci, de hainele ăle bune.
Rămâi cu bine pân’ la anu’!
 Să hi gazdă sănătoasă
C-ai primit  urarea noastră!


joi, 2 decembrie 2010

Crăciun (II)

de Pr. Vasile GAFTON

E noapte târziu şi ninge întruna,
Din coşuri de care ies valuri de fum,
De mult, după nori, ascunsă e luna;
Se văd printre fulgi călătorii pe drum,
Trecut-a un an şi iarăşi Crăciun.

Târzii călătorii pe la case se-opresc,
Vestind bucuria cea mare
Că jos, în oraşul cel mic, jidovesc,
Vine pe lume împăratul cel tare,
Se naşte Mesia, Prunc ceresc.

Şi ieslea-i micuţă şi paiele-s reci,
Fecioara Maria veghează,
Iar dreptului Iosif îi sună-n urechi,
De îngeri cântarea cea trează,
Cântată de astăzi în veci.

Crăciun (I)

de Pr. Vasile GAFTON

Ne cearcă Sărbătoarea...
Cu fulgi şi cu colinde,
De mai păstrăm în suflet
Vr’un strop de luare-aminte.

Ne cearcă Sărbătoarea...
De mai avem credinţă,
Iubire sau speranţă...;
Spre cer, vreo năzuinţă?

Ne cearcă Sărbătoarea...
Mai suntem oare vii?
Mai soarbem bucuria
De-a fi din nou... copii?

Ne cearcă Sărbătoarea...
Cu râset şi cu joc,
Cu aripi mari de înger
Şi mere coapte-n foc.

Te cearcă Sărbătoarea...
Creştin al lui Hristos,
De mai colinzi din suflet
Cu cugetul voios

Şi, dacă mai învii,
Din toată disperarea
Vreun gând de mântuire,
Te cearcă... Sărbătoarea.

Dumnezeu cu noi


de ierom. Lazăr Dumitru Ţabra (†)

În Cetatea Viflaim liniştea-i deplină,
Întru-un loc mai mărginaş se vede lumină.
Un copil, minune mare, într-un grajd de boi
s-a născut, e Dumnezeu, coborât la noi.

S-a unit cerul cu lutul, bucurie mare,
A venit Stăpânul lumii să ne dea iertare.
Dintr-o iesle picură, printre lobde harul
Şi se duce spre seol ca sa-i stingă jarul.

Ieşi Adame la lumină, dar mai stai un pic
C-a venit Izbăvitorul dar încă-i prea mic
A venit Dumnezeu Fiul, cel mult proorocit
Dar omul pe Dumnezeu, vai, nu l-a primit!

Deşi a venit din cer şi a adus iubirea,
Mii de fii cu viaţa Lui I-au plătit venirea.
S-au întâlnit faţă-n faţă, binele cu răul
Şi Pruncul mântuitor cu Irod călăul.

Trecutul cu viitorul s-au luat la harţă,
Minciuna contr-Adevăr, Moartea contra Viaţă.
Pământul plin de durere şi de sânge geme
„Iisuse de ce-ai venit mai iute de vreme?”

Ieşi că nimeni nu te vrea pe-aceste hotare!
Şi s-a dus Dumnezeu Omul, în străină ţară.
Numai eu, împătimitul I-am zis: Hai la mine!
Dar s-a dus, îns-a promis, sigur, că iar vine.